Arhiva zilnică: 4 Noiembrie 2017

Memorie, nu glumă

Timpul, alunecă unduios, asemenea unui șarpe. Când îl percepi, sub forma amintirilor, este deja, departe.
Ieri, la buticărița mea de cărți, cineva, jovial, mă salută și întreabă ce mai fac, de parcă ne văzuserăm ieri.
Îi răspund, schimbăm câteva vorbe, și-mi văd de drumul meu, spre cumpărături. La înapoiere,o întreb pe fata de la cărți.
-Spune-mi te rog, cine era Doamna?
-Păi, am văzut că erați cunoștințe vechi de ce mă întrebați?
-Am făcut-o din amabilitate, pentru că mi s-a adresat, ca unei vechi cunoștințe.
–Păi, a lucrat la Librăria Sadoveanu, poate de acolo!
-Da, măi, așa este. Cândva, sediul Institutului nostru de Proiectări,era alături, și la ieșirea din program, treceam permanent pe acolo.
Dar, Doamne, câți ani, au trecut de atunci!
Ce memorie fantastică, dacă te gândești, că printr-o librărie ca Sadoveanu ,trec zilnic, zeci și sute de persoane!
M-am întors acasă, copleșit de harul memoriei, cu care sunt înzestrați unii oameni.
Probabil, dintre aceștia, își aleg Serviciile de Informații și Contraspionaj, colaboratorii!
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Miss foto

De câte ori, văd pe monitorul calculatorului, câte o miss, îmi vine să o ating cu degetele, să constat, dacă a mai rămas ceva din ea, după atâtea priviri lacome.
Ba, mă și întreb,la ce chinuri de autostăpânire, s-o fi supus el însuși , Dumnezeu, în fața propriei Creații.
Mare, și răbdător, este totuși, bunul Dumnezeu! Ieri, ca de obicei, răsfoiam la un butic de cărți , niște cărți, să văd dacă ar merita să fie citite. După care, să le cumpăr.
Mă opresc la un titlu:
/De la Iubire ,la depresie/.
Cu coada ochiului, observ că vânzătoarea, mă studiază atent. Ușor intrigat, vorbesc singur.
-Eu nu prea știu ce este cu această depresie, dacă poate prezenta vreun pericol real.
Din observator, fata de la cărți, sare:
-Ba da, poate , cu urmări chiar grave.
Privind-o cu simpatie , și ușor amuzat, îi răspund:
-Eu nu cred, totuși!
– Ba da, credeți-mă pe mine, care am trecut prin asemenea momente dramatice.
În fața chipului grav, nu mai pot glumi, și întreb:
– Serios? Pe bune? Nu glumești cu mine?
– Da, foarte serios, mi se răspunde cu ochi mari, și expresia groazei, pe față.
Norocul meu, a fost , că în momentul când duceam sticluța cu otravă, la gură,a intrat fetița mea în cameră, și m-am speriat.
M-am îngrozit la gândul că ea va rămâne singură, și a nimănui,pe lume, și că nu are nici o vină.
–Mă uit cu atenție, la ea,și spun:
-Doamne, fată, tu glumești cu mine?
În timp ce-mi vine să o îmbrățișez ca să o apăr de un pericol cumplit.
– Gata, schimbăm discuția, în timp ce mă înfior, la gândul momentelor cumplite, prin care trecuse.
Și brusc, am renunțat la a mai răsfoi vreo carte.
Am plecat spre casă, frământat aproape convulsiv, de cele auzite.
Cumplită încercare, și iubirea, pentru omul dezamăgit de ea.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Din lume ..., Pagini de jurnal. Proza scurta.