Arhive pe etichete: vârsta

P92.2, Să ne cunoaştem puţin!

1. Corpul nostru se reînnoieşte continuu

Motto: ”Dacă v-aţi vedea corpul aşa cum este în realitate la nivelul său fundamental, aţi realiza că 98% dintre atomii corpului dumneavoastră, nu existau acolo, cu un an în urmă. De exemplu, cercetările ştiinţifice au arătat că oasele dumneavoastră-care par atât de solide şi care susţin întregul corp- sunt recreate complet,la fiecare trei luni…

Ca urmare, primim câte un schelet nou, la fiecare trei luni.

Aceleaşi procese au loc şi în restul corpului.

Celulele ficatului se schimbă foarte încet, creind un ficat nou, la fiecare şase săptămâni.

Pielea dumneavoastră se reînnoieşte în fiecare lună.

Mucoasa stomacului se reconstruieşte din patru în patru zile, iar celulele din stratul superficial car vin în contact cu mâncarea digerată, se reînnoiesc la fiecare cinci minute.

În general, corpul se schimbă până la ultimul atom într-un interval de patru sau cinci ani.”-dr. Deepak Chopra.

Iată deci, că fără să ştim, avem, periodic, vârsta fragedă a celulelor noastre , continuu reînnoite. Din varii surse documentare, rezultă:

”În general, un organism, îşi primeneşte toate celulele (în afară de cele nervoase) în 20-25 de zile.

După o viaţă care durează în medie 130 de zileeritrocitele/globulele roşii ale sângelui sau hematiile, sunt distruse. Înseamnă că în circa patru luni şi jumătate, sângele nostru se reînnoieşte în totalitate.

Rezultă că, biologic, nu avem vârsta cronologică din actul de identitate.

De ce atunci, vârsta chipului,o depăşeşte pe cea din actul de identitate?

Fără să mai vorbim de starea de sănătate şi rezistenţa la efort, ambele scăzute, dacă nu dezolant, uneori.

Tot specialiştii în medicină ne asigură că problema se află în mâinile noastre, pentru că vârsta depinde de noi, de cum ne hrănim, de cum ne păstrăm gândurile armonioase şi sănătoase(cu alte cuvinte, şi de aşa zisa „sănătate psihică”).

Părerea unui specialist consacrat, dr. Earl Mindell opiniază:

–”Principala cauză a îmbătrânirii, este procesul dedegenerare a celulelor. Organismul nostru este alcătuit din miliarde de astfel de celule, fiecare cu o viaţă proprie de aproximativ doi ani sau chiar mai puţin.

Înainte de a muri însă, orice celulă se reproduce şi atunci, ne-am putea întreba: de ce nu arătăm astăzi ca acum zece ani?”

Dr. Benjamin S. Frank a remarcat faptul că celulele deteriorate pot fi reîntinerite cu acele substanţe care le pot hrăni în mod direct, şi anume,cu acizii nucleici.

Onu

3 comentarii

Din categoria Sănătate