Inimi …

Madi,

Şi, dacă ştiinţa cuantică, a descoperit, ca există ”inimi ce bat ca una singură”, de ce sa nu-ţi declam, ca Walt Whitman în “Song of Myself”

“Fiecare atom, care îmi aparţine, iţi aparţine şi ţie, la fel de bine !”

Onu

''Cultura'' organizaţiei

A existat cândva, spre sfârşitul epocii sclavagismului târziu, şi începutul epocii feudalismului timpuriu, în epoca de triumph a libertăţii şi democraţiei, un mare producător de … linguri, cuţite, şi furculiţe.

El avea o sumedenie de branduri, între care sănătatea sclavilor, eliminarea risipei, satisfacerea absolută a clienţilor, sclavul potrivit la locul potrivit, dar mai ales producerea în ziua de ieri a tacâmurilor comandate astăzi, de un client. Mai mult decât atât: în toate materialele scrise în limba de lemn, şi de tablă, pe care producătorul le bagă pe gât ca şi cursuri, sclavilor, se amintea la fiecare cuvânt de ”revoluţia culturală” şi ”cultura” organizaţiei producătorului.

Fireşte, este vorba de cultura lingurii, cutiţului, şi furculiţei, fără de care nu ar fi existat nici Iliada şi Odiseea lui Homer, nici Infernul lui Dante, nici Vechiul, ori Noul Testament, ori Coranul, nici Vedele, nici Mahabharata, nici Eminescu, nici Tagore, nici Poe, şi, în general, niciun bun spiritual.

Iată cum nici Cuvântul, nici Informaţia, nu ar fi existat pe lume, fără ”revoluţia culturală” a Stomacului, pe care îl vedem astfel ridicat la locul pe care îl merită, ca factor de cultură, iar nu factor civilizator, aşa cum în mod greşit îl clasifica, în ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, sclavul de proastă amintire, I.D. Sârbu.

Iată ce spunea, în rezumat, acest sclav … Cultura creează bunuri spirituale, în timp ce civilizaţia creează bunuri materiale.  Acum, este de la sine înţeles, că orice set de linguri, tacâmuri, şi furculiţe, creează, musai, ca orice cultură care se respectă, şi încă una globală, bunuri spirituale, se adresează numai şi numai spiritului, pe care îl înveşmântează cu cele mai noi cuceriri tehnologice – precum lingura care se duce singură la gură, cuţitul care se ascute singur în timp ce taie, furculiţa care este în acelaşi timp freza stomatologică, trusa de scobitori, cazma, greblă, şi sapă.

Un amănunt deloc de neglijat este şi termenul de ”revoluţie culturală”, apărut pentru prima dată în China comunistă, sub bagheta dirijorului cultural Mao Tze Dun, revoluţie care a oferit la milioane de guri flămânde seturi de linguri, furculiţe, şi cuţite. Faptul că acest termen redevine în vogă, şi este afişat ca titlul de nobleţe, în cursurile măreţe de educare prin muncă şi inteligenţă ale marelui producător de linguri, cuţite, şi furculiţe, reafirmă un adevăr incontestabil al epocii libertăţii şi democraţiei de astăzi: şi anume faptul că marii conducători Mao există şi astăzi, ca patroni ai câte unui trust multinaţional.

Trăim, aşadar, în prezent, vom trăi în viitor, într-o măreaţă ”revoluţie culturală”, şi anume în ”revoluţia culturală” a organizaţiei. Comanda de azi a clientului va fi onorată de sclavii organizaţiei, ieri, sau, în caz de catastrofă, în picosecunda în care a fost enunţată. Sclavii cei sănătoşi vor face totul să maximizeze feuda patronului Mao, utilizând pentru aceasta diagrama Yakazumi, în care vor vedea cu ochiul liber câtă risipă produc ei patronului, în loc de plus feuda.

Un singur lucru vede atât de bine ”revoluţia culturală”, atât de clarvăzător, şi anume: cu ce fel de energie vor funcţiona motoarele care duc furculiţele, lingurile, şi cuţitele, la gură. Cu petrol ? Este pe sfârşite. Cu apă ? Se va sfârşi intr-un secol, două. Cu energie solară ? Este insuficientă. Eoliană ? Aşijderea. Nucleară ? Se termină repede. Ramâne un singur combustibil … viata sclavilor ! Si nu este întâmplator faptul că statisticile şi estimările estimează o creştere demografică de 10-20% în statele mari ale lumii, şi o scădere demografică de 20-50% în cele medii şi mici.

”Revoluţia culturală” merge glorios, înainte, aducand plus feuda patronilor Mao, cu viaţa. Cea mai bună dovadă: Aţi văzut măcar o sectie de batrâni în organizaţie ? Care, fie vorba între noi, în sensul revoluţiei culturale a organizaţiei, aduc numai risipă, şi o imensă bandă roşie pe diagramele Yakazumi ?

O, Tempore ! Cu câtă inocenţă criminală confunzi cultura, cu civilizaţia !
Să sperăm că în anii 2008, spre deosebire de cei de astăzi, vom consuma atâta cultură cât să ne punem singuri, ca reacţie inversă, în bucla de reglare a sistemului Terra, excesul de civilizaţie !

Liviu Florian Jianu