Până ieri

Nu știu dacă suspiciunea este dovadă de inteligență, dacă e de bine sau de rău, dar ieri, am costatat, că m-am molipsit de o boală ultramodernă, Suspicionita.
Mai precis, ieri, i-am resimțit efectele. Dar, spre șansa somnului meu, mi-a priit.
Enervat de comentologia antenistă, am închis scurt tv și am intrat în pat, să mai citesc, din vre-o carte.
M-am trezit cu ea pe piept, mototolită, vai de capul ei. Clipesc nedumerit, că sunt în patul meu, fără probleme.
Visasem, că trecând prin fața clădirii Guvernului, plin de gânduri,am dat nas în nas, cu Premierul Tudose.
Îngândurat, ca și mine, nu vedea cred nimic înainte.
Așa că, m-am ferit prudent, atrăgându-i atenția, printr-un salut colegial.
– A, mă scuzați, domnule Dragnea, eram adâncit în gândul implementării Programului de guvernare, pentru că nu prea sunt mulțumit de lentoarea cu care acționează câțiva miniștri. Surprins de enormitatea confuziei, am înclinat respectuos capul, zâmbind.
Iar îmi bate apropouri despre protejații mei, miniștrii cutare, cutare și cutare. Nu mai știam dacă eu mai sunt eu.
I-am răspuns cu un zâmbet complice, că mai au și ei de învățat, așa că să-i mai suporte, că îi voi sfătui și eu, să fie mai atenți. Ca și cum l-ar fi înseninat cele promise, lui Tudose, i s-au destins urmele frământărilor de sub frunte și a trecut săltăreț, pe lângă mine.
Ce băiat bun și ascultător, mi-am spus eu, continuându-mi drumul.
Sper să nu mă supere prea curând!
Onu