Darul Domnului

Moto: ”Mămicile, sunt Darul Domnului, dat Omului, la Facerea Lumii” Onu

Povestea, se doreşte  un omagiu pios, adus mămicăi lui Madi !

După ce Dumnezeu a făcut lumea, s-a uitat mulţumit la Om,  l-a văzut trist, şi l-a intrebat …

Madi si Mami

– Ce ai tu, măi Omule, ce nu-ţi place ?
Iar Omul, a răspuns:
– Mărite Creator, mă uit în jurul meu, câtă mângâiere şi bucurie este  la toate vietăţile.

Şi mă gândesc : mi-ar place să mângâi, şi să fiu mângâiat, să fiu ajutat, la nevoie, şi mai ales, să am puişorii mei,  care să-mi semene, pe care să-i cresc în aceleaşi mângâieri, în care am fost eu învăluit, înainte, ca ei să fi apărut… Domnul Dumnezeu a înţeles dorinţa primului Om, şi i-a dat dreptate, continuându-i gândul început:

– Iar tu, să o mângâi, să o alinţi, respecţi şi să o protejezi, tot aşa cum ţi-ar place să fii tu, iubit de ea.
– Da, Doamne, i-a continuat gândul, primul Om: s-o ajut, s-o apăr, când va avea nevoie de mine, tot aşa, cum ne  vom sprijini, eu şi copilaşii noştri de ea, cu Trupul, Gândul, şi Sufletul !

Atunci, Domnul Dumnezeu crezându-l, a făcut să cadă un somn adânc peste Om şi Omul, a adormit. Apoi, la fel ca pe primul om, a făcut femeia, grăind:

-Vei fi Darul meu special, oferit Omului, dar, mai înzestrată ca el, spre fericirea voastră şi a copiilor voştri.

Eu plec, rămâi, lângă el, te aşteaptă, m-a rugat, promiţându-mi că vrea să fiţi fericiţi, împreună. Primul Om, visează mângâieri şoptite, lângă sărutări calde şi fiori, provocaţi de pletele negre ale darului Domnului, revărsate asupră-i.

Gândeşte: Domnul, m-a ascultat; de-ar fi aşa … !

Madi şi Onucu

44 comentarii

Din categoria Credinţă, Madi

44 de răspunsuri la „Darul Domnului

  1. am scris si sters comentariul de multe ori. fiind un omagiu, respect asta si de data asta imi pun „un machiaj” si imi opresc adevaratele cuvinte pe care am vrut sa le insir aici. poate alta data… sau poate la mine acasa unde imi permit mai multe

    • Dennisel,

      Pacat de efort.
      Poate alta data, cand vom posta Misoginul, nu va mai fi necesar machiajul !?

      • chir nu era vorba de misoginism

      • dorinta ascunsa a omului era sa aiba langa el pe cineva pe care s-o considere inferioara si pe care daca nu o poate intrece prin alte mijloace, sa se foloseasca de forta fizica sau de gretosul „mars la cratita” (asta am scis si sters si scris si sters…)

      • Dennisel,

        Simptomatologia de care vorbesti, este de domeniul patologicului, de care sufera complexatii de inferioritate destinati spitalizarii sociale.
        Poate constientizarea propriei conditii, ii va redresa ?
        Oricum, primul om, nu putea nutri astfel de stari !

        Cu bine, prietene !

  2. Pingback: Creste TVA-ul scade TVA-ul scad pensiile nu scad pensiile scad pensiile « Hai ca se poate!

  3. numai sufletele nobile stiu sa gaseasca darul de cuvinte potrivit. ma inclin in fata celei care a generat acest cuvant, ma inclin si tac in fata celui care si-a asternut sufletul aici.
    nu e de rostit, e de simtit.

  4. Nu-mi ajunge timpul să-i dau înapoi mamei mele tot ce mi-a oferit, însă pot să-i spun …TE IUBEEEEEESC, MAMĂ !

    Pot să-i spun că, fără ea sufletul meu nu mai e demult, că o parte din ea va fi mereu în viaţă !

    Oriunde aş fi acum, oricât de puţin ar dura zborul nostru prin lume şi oriunde s-ar risipi paşii mei … MAMA va fi mereu acolo, lângă sufletul meu şi mă va înconjura cu toată dragostea ei… Va plânge alături de mine …

    Te iubesc, Mamă !

  5. Pingback: CĂPRIOARA «

  6. Te invit sa-mi faci o vizita la adresa
    http:mediaclement.wordpress.com
    Daca doresti un link in blogul pe care il administrez, te astept in pagina
    http://mediaclement.wordpress.com/2010/07/11/parteneri-din-blogosfera/

  7. Scuza me tanto,

    Dar fiindcă nu mi-am revenit încă după noaptea de ieri – dormită numai pe jumătate – şi încă port şi povara terrribilăă ! a reumatismului, am să pierd vremea acum cu o destăinuire feministă – pentru fetiţe deştepte şi de bun simţ, ca cele din spatele meu la concert, care au făcut o poză cu mine.

    Aşadar, diferenţierea între bărbaţi şi femei este, d.p.d.v. neuro-psihic, fundamentală ! Masculii sunt mai puternic d.p.d.v. biologic şi mental, de la natură iar femeile-mai slabe …mă înţelegi adică.

    Tocmai de aceea bărbaţii sunt ”planificaţi” genetic să acţioneze altfel decît o fată: inconştient !, ei toţi merg pe principiul: înşfacă şi desfată-te. Pe cînd femeia, are nevoie de certitudini, de siguranţe, asigurări şi aşa şi pe dincolo. Eu d.e., ca orişice femeie, cînd văd un tip de care îmi place trebuie să îl pun la încercare, astfel ca, în clipa în care vom fi amîndoi dezbrăcaţi şi faţă în faţă, eu să fiu ultra-sigură că mă iubeşte în clipa aceea numai şi numai pe mine şi că, pentru el, sunt cea mai bună şi mai completă dte toate celelalte – pe care el le-a obţinut, fiindcă e bărbat în orice societate – cu mult mai mare uşurinţă decît mine.

    Mai mult decît atît – eu, ca absolut orice femelă din întreaga lume, chiar dacă mă diferenţiez de celelalte în special numai prin creier şi prin personalitate-vreau ca în acel moment în care este cu mine să nu fie urmărit de nicio amintire din trecutul lui, astfel încît să vrea să fie doar cu mine !

    Fiindcă, de puterea lui stă în faptul că ”se repede” şi poate obţine cîte o kestie la tot pasul, puterea mea stă în faptul că strîng din dinţi şi mă doare tot corpul că îl aştept numai pe cel care trebuie !

    Capisci, adesso ?!?!?

    Transmite-i pisicuţei, prego …îi recomand să se gîndească la relaţia ”de versuri” care s-a constituit între mine şi Ramazotti …pecatto că nu mai e tînăr şi nu mai arată precum în poze …în plus, eu detest jeanşii şi prefer în schimb costume ”sport”, trendy şi bussiness.
    Mulţumesc mult pt. grija pe care mi-aţi arătat-o aseară …vă rog ajutaţi-mă şi cu celelalte toate – absolut toate – ştiţi şi data pt. examen, non voglio repetare-me perque tengo paura e sono cosi sola di tanto tempo…

    Auguri !

  8. Pingback: Finala « Ioan Usca

  9. Pingback: Inocentul – I « Ioan Usca

  10. Vă rog transmiteţi-i italianului că nici nu mă gîndesc să fac comerţ pentru copii-societatea civilă, pe internet şi-l rog să nu mă înţeleagă deloc greşit!! Comerţul făcut italian şi religios e bumai treaba lui!! Nu vă mai băgaţi în viaţa mea personală decît atît cît vă permit eu personallmente. Punct.

    • Amycommunications,

      Tu, personallmente, stii ce vrei?
      Poate in imaginatia ta fertila, ne confunzi?
      Cum adica, ne-am bagat in viata ta personala?
      Sau esti genul de „buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat?”
      Daca doresti, putem nici sa nu-ti oferim prilejul de a ne reprosa! Punct.
      Avem impresia, ca este finalul pe care-l realizezi!Asteptam acordul tau implicit, de a te modera, cand delirezi. Punct.

  11. O postare foarte frumoasa si emotionanata.

  12. Pingback: Ambasadorul R P Chineze a donat 5000 de dolari pentru victimile inundatiilor « Hai ca se poate!

  13. Mama.
    ……………………………………………..
    Aici eu nu am de scris nimic. Pot sa spun ca te admir (invidiez?!) pentru frumusetea si puterea pe care o ai de-a scrie despre acest subiect. E bine, cineva trebuie sa o faca.
    (Pe mine nu ma intereseaza si nici nu ma influenteaza comentariile isterice. Sigur ma cunosti intr-atat!)
    …………………………………
    Ei bine, MAMA si atat.
    Nu toate facatoarele de copii sunt si mame.
    Mama descrisa aici este. Si eu. Si Pisica ar fi, daca ar fi… are un suflet imens!
    Liniste, pace si fericire pentru fiecare mama care-si iubeste puiul! Si fericire pentru fiecare pui!
    O seara minunat de buna , calda si calma, voua, tie si lui Madi! 🙂

    • Mirela, mama Enyei, darul Domnului, pentru Xaba,
      Coplesiti, de atata pretuire, Madi si Onu, ce-ti pot raspunde?
      Vorba Cellei si a Pisicai, totul este continut in metafora admiratiei!
      Noapte senina, in Pace!

  14. Pingback: Da recunosc ca sunt subiectiva si ca ii urasc « Hai ca se poate!

  15. matilda

    Foarte frumos ! Să vă dea Dumnezeu sănătate la toţi şi iubire cît cuprinde !

  16. onule, ma iarta.
    ti-am trimis ieri un e-mail. si tac cuminte…
    noapte buna se aduna pe sub gene, pe sub luna…

  17. nu-ti stiu adresa de yahoo… pe gmail, asa cum imi apare mie pe comment… 😦 😦 😦

  18. Te rog frumos, nu te supara si tu pe mine.
    Ieri am reusit sa ii supar pe Olimpiu, Brankardierul si KinR.
    Daca te superi si tu…..nu am vrut… probabil ca nu am reusit sa exprim in cuvinte ce era in mintea mea.
    Si dimineata asta a inceput rau… am vrut sa lipesc un afis pe fata administratorului de bloc 🙂 🙂
    Pe urma am aflat de Madalina Manole.
    Nu stiu ce se intampla cu noi romanii.
    Nici cu mine nu stiu ce se intampla
    Cred ca ar trebui sa ma duc undeva … la munte… sa ma linistesc

    • Theo,

      De ce exagerezi ? Ti-am vorbit despre o perceptie personala, bazata pe constatari certe, in ceea ce ma priveste. Eu incerc sa fiu mai realist cu mine insumi si anume, retragandu-ma introspectiv, in scopul interogarii sinelui, fata-n fata, fara menajamente. Un gen de educatie prin sine insusi.

      Ma intelegi ?

  19. Pingback: Comentarii la Facerea – 40 « Ioan Sorin Usca

  20. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 50 « Ana Usca

  21. Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 48 « Caius

  22. Pingback: A mai cazut o stea: fata cu parul de foc, Madalina Manole « Societate

  23. Pingback: Wilhelm Szabo (1901-1986) – Măciulia macului « Orfiv

  24. Pingback: Pe tablou « Nataşa

Lasă un comentariu