Vecina

O vecină, mă întreabă compătimitor, dacă nu mi-e greu, singur.
-Ba da, îi răspund, dar ce pot face?
Știu, că și ea este singură, dar ea, mie nu-mi place.
Singurătatea, nu poate fi estompată, decât cu emoții . Intense, ardente.Emoții, declanșate tot de viu. Nu de un cățel sau o pisică.
Am pisică. Mare blândă, păroasă, de mi-a umplut cred plămânii cu părul care-i cade. Curată, de aproape mi-ar spăla și farfuriile lăsate pe masă, până răspund la telefon, sau la soneria de la intrare. Câine, nu am.
Ar trebui, să ies afară, să-l plimb, să-i șterg urmele.Nu, mai bine, o pisicoasă bipedă, dar să nu mă indispună, cu capriciile ei. O mai exista așa ceva?
Și să nu aibă coc. Parcă aș avea în casă stafia unui bărbat.–Dar tu, ce faci, că te știu ca și mine.
–Păi ce să fac, dacă tu, nu-mi dai nici o atenție?
Ei, asta-i bună, dar ce ai vrea să fac?
-Cum ce?! Mai calcă-mi și tu pragul, mai întreabă-mă ce fac. M-ar bucura, să știi!
O privesc și ascult cu simpatie ,și regret. Ce păcat, că nu-mi place. Aș da curs sugestiei ei.Fără reciprocitate, nu poate exista apropiere umană
Mai bine, scot pisica, la plimbare, și o apăr de maidanezi.
Onu

Publicitate