PROCES

De câteva zile-ncoace,

PDL-ul nu mai tace:

-”Hoţii!”, ne-au furat primarii

De Ungureanu ajutaţi !

Dar nu ne spun:

Că din bani, de la noi luaţi,

Pe când erau ei la putere!

Nu ni se spune, desigur,

Cazul să nu genereze

Iluminarea aşteptată

Ca-n alegerea- apropiată

Votul să nu germineze.

Că asta, le-ar trebui!

Fără aleşi locali, ce-ar fi?  

Curios îs, cine-nvinge,

Ponta, care nu clipeşte ?

Sau plângăciosul când răcneşte:

„Ajutor, oameni eroi,

Că au tăbărât pe noi

Pentru că v-am ajutat,

Prin primarii stat în sat”

Nu este adevărat,

„Că de bani, v-am uşurat”

Pe motivul strigat, „CRIZĂ!”

Ştiindu-vă răbdători

De seara, şi până-n zori.

Mare durdură, în Ţară

„Zişi” cunoscători  de lege

Secretul, vor să-l dezlege

După Constituţie,

Ştiută ca „mama lege”

Nu-i pot crede

Nu-i ascult,

Aş prefera să mă culc.

Să aiurez, de-ale mele: verzi…, uscate..!

Nu   ca de Boc, recitate.

Madi şi Onu

SURPRIZE, SURPRIZE

Motto:” Cineva îmi spune că imaginile cu Boc sunt obscene. Nicidecum – dl Boc nu dansează gol pe masă la chef, se schimbă într-un vestiar pentru toţi clienţii, nu la separeu, după ce a făcut mişcare. Obscenă, dezgustătoare mi se pare vocea d-lui Crin Antonescu comentând aşa ceva în vreme ce sunt oameni care aşteaptă sub zăpezi să fie filmaţi după ce îşi dau duhul.”-Cristian Tudor Popescu, Gândul.

 Pe blogul eleiroseni, am citit ceva ce mi-a alinat spiritul. Încerc să extrag esenţialul”…… devalorizarea prin persiflare. Fisura în arta modernă, conectată la individul des-centrat, rătăcit deşi mereu inventiv într-o societate centrifugă, şi-a atins, s-ar zice, limita, masa critică, şi s–a convertit burlesc: dominaţia alertă a glumei, a umorului şi sarcasmului, a absurdului şi hazului de necaz, a ironiei ca ultima soluţie a lipsei de soluţie.” (Norman Manea într-un interviu din revista “Steaua” nr.1-2/2011).

Mi-am reamintit de acest sublim final de text, după lectura” Editorialului dur al lui CTP in scandalul Emil Boc, despre „politicieni obsceni” si „Fese TV.”

De fapt, nu voi scrie nimic.;

totul s-a spus deja;

 vreau să exprim doar o amărăciune:” asta ne oferă PNL, prin Corifeul său, din USL?

ASTA NE AŞTEAPTĂ? burlescul comentariului dlui Crin Antonescu, în competiţie cu zicerea neinspirată a lui Meru, adresată înzăpeziţilor?

Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie?

 După ninsorile “torenţiale”(!)…, inundaţiile de prost gust ale  arivismului?

Să se aplice textul lui Norman Manea,în civilitatea şi aşa precară românească, o dată cu viitor-noul Preşedinte?

                                       Madi şi Onu

AIURELI …

… ale mele, desigur 😀

Adică, gânduri aiurea, de plictiseală politică. Dar cum nu-mi place  decât propria creaţie, ezit să reproduc valori „universale”.

Sursa foto: EVZ.ro

Şi dacă tot sunt pus pe fabulaţii-mărturisiri aiurite, vă declar, că îl înţeleg pe Preşedintele lui Nils, de la A3: Euuuu… sunt cel mai bun din Ţară, şi nu accept nici o ieşire din front (a se citi „vorba mea”).

Deci, Premier, va fi SIE-istul Ungureanu !

 Mă place, şi m-a respectat mai mult decât pe trădătorul sentimental Tăriceanu, ajuns prim-ministru tot pe mâna mea, motiv pentru care, mi-a întors spatele cu uşurinţă, neînţelegându-mi nevoia fiziologică de a nu-mi ieşi din vorbă, indiferent câtă dreptate ar avea.

Că nu mă va asculta? Nu-i problemă, ştie că sunt om de bună credinţă, în ceea ce mă priveşte, aşa că sper să-şi apere prudent pielea. Cât despre Boc, vorba lui Napoleon: „dacă ai murit, eşti mort, şi gata !”

Apoi, plictisit de emisiuni propagandistice, amintindu-mi de  furibunda propagandă roşie, împotriva celor care nu-i conveneau  şi, spre a scăpa de sevrajul tvmaniei, m-am  aşezat în faţa televizorului, cu gândul să moţăi puţin, ignorându-l.

Nu m-am putut stăpâni totuşi, să nu-i ascult pe Sabina şi Nils de la A3, ca şi pe invitata lor, Oana Stănciulescu. Sabina, ca o puştoaică decentă, nu reuşeşte să-şi ascundă emoţia,  când îi vorbeşte lui Nils, şi pare a-l învălui într-o privire caldă, afectuoasă chiar.

Îmi place şăgălnicia acestei simpatice. Astfel, încearcă, inspirat şi reuşit, să transfere ostilităţii trei-anteniste, ceva specific, acceptabil uman. În compania lor (de fapt, nu sunt sigur,că nu păţesc şi eu ca Simona), Oana Stănciulescu este o prezenţă năstruşnică, ale cărei remarci, pertinente şi nemiloase, îmi par verdicte lacome de răpitoare, asupra victimei, sortite deja pieirii.

Privirea ei lucioasă,  asemenea unui ochi inundat în lacrima de milă, vărsată pentru victima  pe calea  pierzaniei, mă hipnotizează. Cu prezenţă sibilină, o privesc fascinat, fără a realiza pericolul virtual. Ce bine, că sunt căsătorit ! Şi totuşi …câtă prestanţă jurnalistică !

Acum, în clipa de aiureli, în care mă aflu, îmi amintesc de analistul Bogdan Chireac.

Cu o apariţie opusă celei a Oanei, dar de o spontaneitate comparabilă acesteia, mă şochează la fel. Nu mai departe, la emisiunea Sandrei Stoicescu, aparent pierdut în admirarea amfitrioanei, trânteşte o replică năucitoare:

”Păi atunci, şi Germania, să ne plătească despăgubiri, pentru Basarabia, că în Pactul Ribentrop- Molotov, primul , era neamţ, tot aşa cum al doilea, era rus”.

Justiţiarul care enunţase  această mostră de umanism  ţărănist creştin –democrat, (autor ex-ţărănistul Sorin Ilieşiu)  consecutiv mojiciei, cum că :”Preşedintele Băsescu este un monument de incultură”, a rămas ca la dentist, pe când potcovarii se ocupau şi cu scoaterea măselelor. Nu ştiu dacă mi s-a părut, dar am văzut, prelingându-i-se de pe buza inferioară, nişte dungi de salivă  verzui-vineţie …

Precizez, că desfid, prin educaţie, orice act de lezmaiestate.

                  Madi şi Onu

DATUL CU PĂREREA, LA ROMÂNI !

Motto: ”Vocea celui care strigă în deşert.”- Evanghelia lui Matei

 Mă simt asemenea lui Ioan Botezătorul, predicând în  pustiul Iudeei.  Căci astfel poate fi gândită România, pustiită de invazia lăcustei anticomuniste roş-portocalii.

Curat, „uite răul, strigă hoţul !”

Iar răul, bineînţeles, este Uniunea Socialistă Liberală, (USL-ul lui Boc) decriptată de Premier, după facţiunea PNL, alipită dezonorant, de altă facţiune, FSN-istă,mascată fariseic, sub firma PD.

 Astfel că, zadarnic echipa „Madi şi Onu”, propune soluţii indecente  buzunarelor aleşilor Poporului (Putere şi Opoziţie) în sensul că: să renunţe demonstrativ, măcar, la irosirea banilor acestuia.

Vor putea înţelege esenţa protestelor mulţimii, strigătoare de „răutăţi” precum cele auzite şi văzute deja, de peste două sptămâni, în zeci de localităţi urbane.

Şi au mai sugerat cei doi „predicatori”, liberalilor, să-şi revizuiască ideologia deşănţată a urii împotriva economiei ţării, pe motiv că ar fi de sorginte comunistă. Asta, ar fi însemnat să solicite credite europene nerambursabile, spre a forma românilor destoinici spiritul întreprinzător, specific ideologiei liberale.

Nu cred că  imposibilitatea de a nu se fura din aceşti bani, a fost cauza neglijerii solicitării lor, de către guvernul Tăriceanu. Rămân la suspiciunea urii faţă de realizările, tot ale noastre, doar că sub nenorocitul din noi,  socialism.(Ceva de mentalitatea, „eu te-am făcut, eu te omor!”)  Sau, dacă nu am dreptate, cauza este implicită, probabil, incapacităţii manageriale a Premierului, amintit. Am mai sugerat şi că poliţiştii, trebuie lăsaţi să-şi facă treaba,şi nu să jeluim pe umărul infractorilor, care n-au altă lege decât neregula.

 Iar datul cu părerea, compasiunea ipocrită.

Ce să ne tot ascundem după deget !?

 După ce Preşedintele ne-a desumflat speranţele, constat revirimentul „datului cu părerea”, o altă formă a ineficienţei gândirii existenţiale a românilor.Că unele, sunt de genul protestului ofiţerului apărut şoc, în Piaţa Universităţii, sau al  tinerei, apărută la emisiunea Danei Grecu, sugerând valorificarea potenţialului managerial al tineretului, cu argumentul superfluu, ca Barak Obama ar avea de sfetnic, un tânăr de nu ştiu câţi ani (NB: iar maimuţăreala  democratismului postrevoluţionar, sau a cutumei tradiţionale a „găinii vecinului”. Gândul maimuţărelii mă face să mi-o închipui pe tânăra respectivă, într-o secvenţă de  destindere tip „house”, săltându-i  toate cele, pe motiv că e „trendy”).

Tot mai nostim, ca atunci când lipsesc ideile, dar „datul cu părerea”, insistă, am auzit vorbindu-se şi despre potenţialul ideatic managerial, al copiilor. Un gen de „ copii spun lucruri trăznite”, şi deci, Preşedintele ar avea de învăţat „ce şi cum să conducă”, valorificând trăznăile ideilor tezaurului nostru preşcolar.

M-a derutat însă, o opinie efectiv stângist empiriocriticistă, şi care m-a determinat să scriu postul prezent.

Când un domn Dogaru, s-a exprimat în sensul că pe unii partizani ai Puterii (recte,Patapievici,  Andreea Pora), să nu-i mai vadă la RTV, s-a născut ad-hoc, şi apărătorul spiritului democratic, pe pretexte antibăsescu(începem iar, ca Băsescu?) .  Atunci, în viziunea acestui individ, să ne lăsăm impersonal, călcaţi în picioare, doar ca să arătăm mai democraţi decât Lenin şi Stalin. Îmi pare rău, că nu am realizat cine-i stupidul „democratist”. Probabil, un desăvârşit oportunist, în perspectivă, pentru arivismul căruia, răul, dacă ne foloseşte, să nu-l înlăturăm prin măsuri radicale: deratizări, dezinsectizări, antibiotice, chirurgie, privare de libertate, punere sub interdicţie.

Trebuie, să ne hotărâm; vrem scoaterea răului din viaţa noastră, sauu doar să pălăvrăgim, dându-ne cu presupusa împăciuitorist- socialistă !?

Madi şi Onu

RESTRICŢIA CALORICĂ (RC)

 În loc de motto: ”Bucuraţi-vă de înfometare ! Veţi trăi mult…, cu puţin !” – Madi şi Onu

Începând din anii 1930, americanii studiază  procesele de îmbătrânire, în sensul cunoaşterii mecanismului producerii acestuia, spre a le asigura americanilor, vârste nu matusalemice,  ci, probabil cât spre a se bucura de agoniseala din timpul vieţii lor edenice.

  Sau poate nişte cercetători cinici, să se răzbune pe statul social American, prin obligaţia plătirii unor pensii, cât mai mult timp. Ipoteză profană, desigur, indusă de frământările actuale ale “stătucului”  nostru.

De atunci, au fost obţinute rezultate impresionante de prelungire a duratei de viaţă prin  regimurile alimentare  cu un conţinut scăzut de calorii. Unul dintre pionierii acestei abordări, dr. Roy Walford se confesează: ”Eu mi-am petrecut cea mai mare a vieţii mele profesionale cercetând relaţia dintre nivelul de consum de calorii şi longevitate.

An după an, lucrând în laboratorul meu din cadrul Universităţii California- Los Angeles, am fost martorul rezultatelor spectaculoase ale restricţiei calorice (RC).

 Animalele supuse unui regim normal de alimentare începeau să încărunţească, să le cadă părul, să li se fragilizeze oasele, să se deplaseze din ce în ce mai lent, iar în cele din urmă să nu se mai mişte deloc.

În vreme ce aceste  modificări surveneau în cadrul unui grup de cobai, un alt grup, alăturat primului, manifesta un comportament cu totul diferit. Acest al doilea grup era supus regimului alimentar de restricţie calorică (RC). Animalele din acest grup îşi păstrau o tinereţe şi o vitalitate uimitoare. La o vârstă la care majoritatea cobailor hrăniţi normal muriseră- un echivalent uman de 85sau 90 de ani-aproape toţi cobaii supuşi  regimului RC nu doar că erau în viaţă, ci şi în plină putere. Femelele rămăseseră chiar fertile.

Procesul de îmbătrânire fusese încetinit într-o manieră atât de spectaculoasă încât mulţi dintre cobaii supuşi regimului alimentar RC au trăit  până la o vârstă echivalentă cu peste 140 ani umani, în unele cazuri chiar peste 150 de ani”.

 Inspiraţi de reuşita cercetării americane, câţiva ani mai târziu, cam în perioada închisorilor comuniste, ai noştri, s-au hotărât asemenea fascistului Menghele, să efectueze o etapă nouă, asupra deţinuţilor politici.

Păcat că s-au pierdut  reţetele folosite. Ar putea fi continuate cu rigoarea managerială, la care asistăm astăzi, în condiţiile de austeritate la care suntem determinaţi, spre binele nostru socio-uman, inconştienţi nerecunoscători, ce suntem. Poate cauza ştiinţei, nu este ratată întru salvarea naţiei noastre sinucigaşă !

 Exprimându-mi amărăciunea asupra acestei pierderi ireparabile, Madi caută să mă încurajeze.

Poate, pentru început, să încerce guvernanţii,”meniul Jilava !?”

Dar…, continuă ea îngrijorată, pentru statornicirea rezultatelor, sper să nu fim atât de iresponsabili şi să nu le permitem începând  cu 2012, continuarea experimentului.

Altfel, cum am cânta.., precum Onor Premierul BOC:

”Cu puşca şi cureaua lată,

 Ce Râsul Ţării…, eram odată !”

Madi şi Onu

ŞI A TRECUT …

Şi a trecut Zi-ntâi, de Ţară,
Cu valoare – aniversară,
Şi Paradă Militară,
Dar vai, Şeful a lipsit,
Datoria l-a chemat
În Kazahstanu-ndepărtat,
Unde, aşa de obosit era,
Că tot timpul moţăia,
Eu însă, l-am înţeles,
Din respect uman firesc.

Însă, ce n-am priceput,
Şi-s chiar rău, nedumerit,
Că Onorul, la Parada Militară,
Ce se dă Primului OM din Ţară,
Adică Onor Preşedintelui,
Sau Şefului Senatului,
În lipsa-ndrituitului,
S-a dat neichii nimănui.
Vai, încercând, să-mi spun “nu-i bai!”
Dau de blogul lui redsky,
Unde, reînviat, citesc:
”ROMÂNIA, TE IUBESC !”
Îmi place cum e scris,
Şi simt nevoia, să îi spun,
Tot în cuget de Român:
Dacă ar fi să spun Respect,
Din ce poate al meu piept,
Pentru redsky aş intona,
IMN, din toată inima,
Pentru mintea ei curată,
Fără de prejudecată.
Nu se poate decât spune,
Ţie, genuin, mă-nchin.
Suflete de Heruvim.

Madi şi Onu

Boc …la Cotroceni ?!

 Motto: ”Facerea de bine, scoatere din Cotroceni” – Anonim

Pare o glumă, dar premisele, aşa arată. Rodica Ciobanu, de la Gândul, din 22.10.2010, spune că Boc este un …supravieţuitor ! Şi adaugă: ”l-a înlocuit pe Stolojan, i-a scos din joc pe Croitoru şi pe Johannis. Desigur, nu singur, ci ţinut în şuturi de Cotroceni, conform proverbului  (?): ”un şut în spate, o moţiune trecută”.

Omul, intuitiv, a simţit, că dacă suportă umilinţa, vine şi funcţia, direct proporţional cu suferinţa: a suportat ironia Parlamentului şi, din minuscul membru de partid, a ajuns preşedinte de partid; a îndurat ca preşedinte de partid, a ajuns Primar de Cluj, a suportat, ca preşedinte de partid şi primar de Cluj, negocieri purtate pe ascuns, de Băsescu şi PSD, dar a ajuns Premier.

Îndură şi acum, negocierile lui Băsescu, nu cu PSD, ci cu FMI; ce mai are de făcut? Ce urmează ? Să vină la Cotroceni, să-şi înciudeze Protectorul, să-şi împlinească Destinul, de jalnic martir, să-şi stingă ura strânsă, în ani şi ani de sclavie arivist consimţită !

În fond, ce importanţă are ? Pentru posteritate, merită ! Ce contează ”ciuma”; a rămas Caragea ! Ce dacă, inundaţii, Băsescu şi genocid de pensionari ? Va rămâne Boc !

Ce frumos, ce anticomunist !

PS: Autoarea, ca o înzestrată ziaristă, ce este, are chiar din introducere, o poantă demnă de personajul ei. Zice: ”Şi când a fost predestinat să cadă şi s-a prăvălit cu zgomot de oase, a zvâcnit din şezut, redobândindu-şi poziţia verticală, şi a mers mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.” Doamneeee, ce şezut, trebuie să aibă ! Cine spune, că geniul nu-i ”99 la sută transpiraţie” ?

Păi, vă daţi seama, câte şuturi a încasat, ca să realizeze un asemenea zvâcnet ?  Da…, şi ce şut, o avea antrenorul; sau.., cu ce patimă, l-o aplica !? Oare-l şi înjură ? Nu cred că i-a fost, sau îi este uşor domnului Boc ! Poate că de aci, şi obedienţa !?

? Ioan Ionescu

O, tempora ! O, mores !

În ziarul  Gândul, de azi, am …DOVADA !

Preşedintele s-a amestecat în treburile guvernării, dezinteresat, prin sugestii patriotice. O fi încălcare de …Constituţie ? O fi …infracţiune  periculoasă de genocid, prin imprudenţă ?

 

Odată scăpat, nu se mai bagă, lasă totul pe …Premierul Boc. Acesta, ca o insectă neputincioasă, se zbate, fără rezultat. Dar, mă bucur. Din aceeaşi sursă, aflu, că principalul vinovat pentru situaţia  în care ne aflăm, este tot BOC, după cum îl apelează predecesorul său, domnul Tăriceanu. Despre ce-ar fi vorba ?  

La începutul anului, Preşedintele, i-ar fi cerut lui BOC, să facă reduceri de cheltuieli, la nivelul cabinetului; dar acesta, nu l-ar fi ascultat, să-şi preseze oamenii, să acţioneze în consecinţă ! Mira-m-aş ! Adevărul este că BOC s-a înţeles cu miniştrii să reducă, dar molima clientelismului PDL-ist, şi-a spus însă cuvântul, în teritoriu, unde reducerea de 20%, aferentă cabinetului, revenea la 80% din administraţia publică locală.

Ce să facă bietul om ? A lăsat-o moartă, cum se zice, banii s-au dus şi azi suferim toţi, iar el, BOC este practic, un muribund politic; un fel de ”mortul din trăsura goală”, cum era cândva o vorbă. Acu, ce vină o avea şi domnul Boc, dacă şi-a apărat scaunul de viitor preşedinte PDL-ist ? Dar, ei drăcie, ce gând chisnovat, mi-a venit: dacă ”Preşedintele mare”, în felul acesta, îi săpa groapa ”preşedintelui mic” ?

Încurcate, mai sunt Doamne, căile PDL-ului ! La început, de stânga (FSN-ist), apoi, nu se ştie (democrat, înscris în Internaţionala  socialistă), apoi, iar ceaţă (prin invazia liberală), azi …feroce de dreapta (la putere).

Ce faci, Opoziţie ?

În ziarul Gândul, de ieri, 4 iunie, citesc despre noi reduceri de personal şi în 2011, cică pentru a reveni la o schemă normală de personal.

Atunci, am trăit, până acum în anormalitate ? Cine stabileşte normalitatea ?  Nu din necesitate socio- economică, au fost create ?

Ce face Opoziţia ? Sau îi trage înainte, ca un papagal bine dresat de Băsescu, cu anticomunismul ? Cuvinte goale, ca unora pe gust, să le sune ? Poate-am putea trăi şi pe-o jumătate din teritoriul Patriei ? Dacă reuşim aşa de bine să ne dezbinam ? Şi să avem un PIB …ca-n Hong Kong ?

Presa, a 4-a putere în stat, cum i- a zis Napoleon, a descoperit rezerve financiare imediate, car ar degreva rezonabil finanţele ţaării, demontând cu cifre incontestabile, minciuna politicianistă clientelară şi temperând astfel, zelul guvernanţilor de împrumuturi care să fie tot clientelar prăduite …

De ce nu foloseşte Opoziţia, eforturile presei ? De ce-şi pierde timpul, anihilându-se  reciproc în ambitii penibile De ce nu-şi dă mâna cu presa ? Sau au ei capacitatea s-o facă singuri ? Nu cred !

Liberalii, se duelează cu stafia anticomunistă, cântându-i în strună lui Băsescu si alor lui, dar nu se ocupă de valorificarea fondurilor nerambursabile europene şi cu organizarea ştiinţifică a agriculturii, pe baza principiilor economiei de piaţă, făcută praf de aceeaşi obsesie anticomunistă. Ce strategie liberală, coordonează “creierul” acestui partid, pentru implementarea mentalităţii inţiativei private, să crească PIB ?

Dar ei în frunte cu acerba lor conducere anticomunistă, realizează, esenţa pragmatică a  acestui acronim ? Să nu mai crească locurile de muncă bugetare ? Să fie cât mai mulţi întreprinzători particulari ? PSD-ul, al cărui preşedinte are chiar o profesie liberală, de ce nu se orientează, către paradigma socialismului liberal ? De ce stau unii faţă de alţii, cu coada-n sus, ca nişte capre râioase ? De ce nu-şi unesc forţele intelectuale, dacă le-or fi având, să arate oricărui român, că există rezerve de economii financiare, fără sacrificarea resurselor umane ? Sec, în cifre  incontestabile, fără pălăvrăgeli politicianiste ?

PS: Am greşit, ca oricare admirator de frumos, când m-am lăsat înşelat de aşa zisele valori retorice, ale unui Antonescu sau Ponta. VACS !  

Subtilităţi sentimentale, cum plin de dispreţ îi cataloga Lenin pe palavragii răsăriţi peste noapte, în pseudoelita comunistă ! Valoarea marilor discursuri politice, a fost dată mereu, de pertinenţa pragmatic social-utilitară !

Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem !

Theodora, bloggeriţa, are o sintagmă:  “Hai, că se poate!”. Nu sunt sigur de efectul imperativului indus de expresia Theo, aşa că încerc să o îndulcesc, printr-un timid optativ, şi spun  …

“Hai, că s-ar putea ! Totul, este să vrem ! Adică să avem voinţa/dorinţa politică. Postul este de fapt, continuarea celui de ieri, “Pe bune !”  Pentru că, după ce am comis imprudenţa  de a-mi exprima veleitatea de Premier, ce mi-am zis ? Dacă Preşedintele, în căutările sale constituţionale, are o oră astrală, şi-mi propune funcţia, ce răspund ?

 Ca orice apucat, care-o ţine bezmetic pe-a lui, m-am pus pe gândit politic: Se poate ? Nu se poate ? Şi, mi-am reluat ideile: Prima era cu Austeritatea. Nu aveam ca suport decât altruismul naţional al Preşedintelui, în sensul că şi-ar evalua strictul necesarexistenţial, al Domniei Sale şi şi-ar dona Salariul, veniturile (că am înţeles, că tot noi îl plătim), în scopul redresării Finanţelor Ţării. Fiind sigur că aşa va face, mi-am spus că e început bun; că lucrul acesta cu austeritatea pornind de sus, este bun. Mai mult, mi-am zis, că Preşedintele îi va implora în genunchi, pe domnii Boc, Videanu, Berceanu, Blaga, care din respect obedint, nu vor spune nu.

Apoi, mi-a venit,un ajutor divin; cotidianul  naţional Financiarul de azi 4 iunie, care prezintă nişte salarii nesimţite, cum spunea cândva, Premierul. Şi, ca în proverbul yoghin, “când elevul este pregătit sufleteşte, apare şi Profesorul.” ; în cazul meu,” ideea călăuzitoare”, pentru a ajuta puterea, sa iasă din criza  financiară, în care-au adus-o predecesorii, fără birul asupra poporului român, mai aspru, ca al  Cotropirii Otomane !

Ideea: la câte  pensii de 600 de lei, s-ar acoperi reducerea de 15%, respectiv 90 de lei, prin reducerea  salariilor acestora ?

Din calcule, pe care nu le mai reproduc, pe motive de spaţiu şi timp, a rezultat, că numai salariile de la un minister, ale următoarelor servicii:  ministru, secretară, consilier de ministru, secretar de stat, director de minister, consilier juridic, specialist relaţii publice, şef de serviciu, femeie de serviciu, portar, şofer, ar putea fi scutite de reducere 1100 de pensii de câte 600 de lei. Imaginează-ţi, cititorule, la câte asemenea servicii,  sunt într-un minister, respectiv, total ministere, dacă s-ar reduce pe jumătate, câţi pensionari ar beneficia de şansa de supravieţuire ? Dar, conform tehnicii ”step by step”, s-ar descoperi, că nu mai este nevoie de birul neo-otoman !

În ziarul Financiarul, peste risipa de bani, din aceste servicii, tronează statura sfios zâmbitoare a ministrului Finanţelor, care spune ca nu  sunt rezerve de economisire a banului public. Nu ştie, sau uită, după ce-l instruiesc specialiştii ? Precum colegul său de Guvern, ministrul Învăţământului, căruia consiliera, sau ce-o fi mai  fost, îi sufla în văzul public, ce scuze să mai invoce ? Dar pentru această uitare, după un film, văzut despre un caz da Alzheimer, mă întreb, dacă  nu cumva bieţii oameni, nu se află într-un stadiu incipient, al acestui necaz ?  

Şi atunci, n-ar fi mai omenos, din partea Premierului, să se lipsească momentan, de aportul lor ? Ar fi cred, mai uman ! Dar, dacă or fi prea mulţi , ce se face Premierul ?  Îl va ajuta Preşedintele ? Nu cred, că avem dreptul, să-l sacrificăm; a încercat şi italianul Musolini, fără succes însă; aşa încât, sătui de prea marea lui închipuire, italienii, parcă i-au spus  ceva de genul: “Până când, Catilina ?“ asimilându-l conspiratorului roman, împotriva republicii. Aici, nu-mi dau seama; probabil Parlamentul, îi poate veni în ajutor !