Arhive pe etichete: salvare

P 31.9, Apă de ploaie

Sus pe deal, la Cotroceni,

La „populara plimbare,”

S-au strâns mulţi, cu mic, cu mare

Spre a Antenelor salvare.

I-am înţeles, pe târgoveţi

Au vrut să-i vadă pe băieţi,

Vreo plângere să le dea

Vorbe de duh să rostească

În datina strămoşească

Să nu-mi spui, că aşa nu-i

Că Doamne vezi,

Pe băieţi vrei să-i salvezi

Că altfel, bun de turmă te cred

Şi-n tine, nu mă mai încred.

Oricum, tot voi încerca

Să te mai scot la Şosea

La Prezidenţiale,

Să te menţin pregătit

Să-mi dai votul cuvenit,

De nou-mi şef stabilit.

Onu

Reclame

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET

INSTALATORUL

La serviciul de urgenţă, maşina Salvării aduce un pacient ciudat, însoţit de două persoane, soţ şi soţie. Pacientul, are o tăietură la cap, câteva vânătăi şi pare tare speriat. Starea lui, necesită internare imediată. Însoţitorii explică situaţia pacientului: de profesie Instalator …a fost solicitat de soţ pentru înlocuirea unei chiuvete la baie…

Cochet, poartă un halat de lucru, care proaspăt spălat, seamănă întâmplător, cu unul de-al gazdei. In plină activitate, nu aude când soţia domnului intră în casă. Doamna, bine dispusă, îi face o glumă intimă, soţului, în realitate instalatorul; acesta, crezând că este domnul, se retrage surprins, şi se loveşte cu capul de ţeava la care tocmai lucra. Leşinat, şi neştiind ce să facă, gazdele cheamă Salvarea, explicând pe scurt, întâmplarea.

Cei de la Salvare sosesc şi râzând în hohote, bine dispuşi de întâmplarea hazlie, răstoarnă din greşeală pacientul pe treptele blocului, de la care, săracul, mai primeşte câteva vânătăi …Internat la Reanimare, strigă prin somn că nu are nici o vină, că a fost chemat de doamna să schimbe o garnitură uzată la bateria de la baie.

Auzit de vecinul de pat, un detectiv amator, a doua zi, la insistenţa acestuia, îşi povesteşte păţania, care l-a adus la spital: Doamna, o cunoştinţă mai veche, îl sună şi-l cheamă să vină pentru o lucrare. Sosit acasă, este întâmpinat de gazda goală, într-un halat descheiat. Surprins şi decent, dă să plece, Doamna îl roagă să n-o facă, şi în timpul scurtei negocieri apare soţul, care fără vreo explicaţie, îl pocneşte cu colţul diplomatului, în cap.

Ameţită, victima cade… Ca prin vis, vede cum liniştit de spaima, soţul uită de gelozie, îi tamponează tăietura de la cap, pentru a opri sângerarea, şi se sfătuieşste cu soţia, ce să facă în continuare. Ea născoceşte ideea cu gluma senzuală, şi cheamă Salvarea, cu explicaţia deja pregătită. La îndemnul presupusului detectiv, victima face o reclamaţie, cu care acesta merge acasă la cei doi. Surprins, soţul povesteşte: trebuia să plec în delegaţie, dar s-a amânat. Soţia nu ştia, când l-a chemat pe Instalator, care ajungând mai devreme, a găsit-o doar în halat. Tot atunci am ajuns şi eu, dar surprins de situaţie, am reacţionat din gelozie.

L-am lovit cu diplomatul în cap, i-am oprit sângerarea şi în faţa pericolului infracţiunii de vătămare corporală, am stabilit cu soţia justificarea dată la Salvare. Restul îl ştiţi… Pentru despăgubirea Instalatorului şi onorariul său, anchetatorul improvizat, a stabilit o sumă prin plata căreia conflictul s-a stins.

Întâmplarea mi-a fost povestită chiar de cel păţit, când mi-a schimbat cada la baie 😀

 Onu Ionescu

26 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

MILICA

Motto: ”Eşti stăpân pe capul tău, ori la bine, ori la rău”. – Proverb românesc

O poveste tristă, dureroasă, cum nu se poate imagina, viaţa Milicăi, sora mea cea mai mare, fiica din prima căsătorie a mamei. Tristă, cum nu şi-a dorit nimeni să fi fost; o tristeţe asupra căreia reflectezi zadarnic ! Deseori, m-am întrebat, care să fie cauza comportării ciudate, a unor copii, crescuţi sub acelaşi acoperământ sufletesc părintesc, fără nici o altă discriminare, decât propriile percepţii absolut exacerbate de o sensibilitate excesivă. De fapt, particularitatea Milicăi, era un fel de neîncredere în propriile rude, motiv pentru care, se simţea parcă mai bine printre străini.

Ciudată, pentru că, noi, ceilalţi copii, simţeam bucuria petrecerii timpului, în familie, unde  sfârşitul de săptămână, era prilej de încântare sufletească, datorită grijii mamei, să ne simţim cât mai bine, în caz  că nu mergeam în vizită la cunoştinţe din comună. Uneori, m-am întrebat, dacă motivul, ciudăţeniei preferinţei Milicăi, nu era firea destul de ironică a tatălui nostru, fire care mă deruta şi pe mine câteodată, deşi am înţeles mai târziu, că nu-şi dorea acest fapt.

Chiar dacă era un dascăl erudit, cu fire de artist – cânta emoţionat la vioară, scria literatură şi organiza serate şcolare, în care nu lipseau piesele de teatru, folclorul – cântece, dansuri populare şi scânteierile specifice umorului şi înţelepciunii noastre populare. Dar înclinaţia către glumă şi ironie, era un obstacol greu suportabil, în relaţia tată-copii.

Cu durerea în suflet, pe care o trăiesc pentru Milica, îmi vine să strig în lumea largă,  să mă audă toţi cei , care sunt şi vor fi părinţi:  ”Părinţi, nu vă complexaţi copii, nu le ştirbiţi bucuria încrederii în propriile lor forţe, nu-i dezarmaţi in faţa obstacolelor vieţii, printr-o ironie, dusă la neînţelegere de către sufletele lor în formare; nu abuzaţi de glume, ce nu pot fi înţelese; nu insistaţi în a vă impune personalitatea stresantă, ca pe o povară complexantă, care le poate ştirbi dureros şi tragic, viaţa în pregătirea pentru vicisitudinile la care va fi expusă !”

Poate că aşa a fost soarta Milicăi: să pătimească de copil, să creadă că în viaţă i se cuvine prea puţin, să se mulţumească modest şi răbdător până peste poate, lipsită de îndemânarea necesară să-şi exprime dorinţa fără drept de refuz, fără bucuria copilăriei neresemnate; cu impresia că n-are dreptul să-şi pretindă măcar iluzia unor fantezii copilăreşti.

Trist, dureros de trist s-a petrecut viaţa Milicăi. Iar sfârşitul …, sfârşitul, …fulgerător si tragic. Interesant şi revoltător, cum un început promiţător, pornit într-o frumoasă lună pariziană de miere, avea să se spulbere în neputinţa abţinerii de la plăcerile alcoolului. Poate zămislită într-o clipă de nesăbuinţă a unui soţ alcoolic, poate într-un imbecil iureş al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenţă neinspirată a unui părinte, având probabil propriile sale frustrări; toate aceste “poate” la un loc , parcă s-au învălmăşit în firea fragilă şi delicată a Milicăi, făcând din ea victima uşoară şi sigură a unui sfârşit tragic, datorat inconştienţei unui soţ bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool.

S-a  întâmplat într-o noapte geroasă de iarnă. Au inceput de cu seară să bea. Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumbă involuntar unui copil, nu s-a gândit că dacă îi va ţine tovărăşie la băutură soţului său, acesta îi va aprecia gestul cu o invitaţie de a ieşi din casă, când organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea băuturii. Ea, sumar îmbrăcată, nu a rezistat gerului şi a intrat in casă, implorându-l să o lase să se încălzească puţin. El, bestia, a început să o bată, cu un lemn de la soba de încălzit; şi după ce ea şi-a pierdut cunoştinţa, a continuat s-o lovească în neştire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutantă, ucigaşul a anunţat-o telefonic pe sora noastră Geta, că nu ştie ce are Milica şi să meargă la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexării, prin pierderea simţului realităţii, la care duce o educaţie, eu am să-i spun blând, nereuşită.

Deşi locuia  nu departe de sora noastră, Milica, nu s-a gândit să se ducă la ea, să prevină tragedia. Îngrozită de presimţiri sumbre, Geta şi-a luat în fugă o haină  şi a alergat  spre casa Milicăi. Spre meritul tăriei ei de caracter, nu a leşinat văzându-şi sora neînsufleţită. Bestia o spălase cu sânge rece de sânge şi o aşezase în pat. Nu reuşise însă, să înlăture urmele înţepăturilor lăsate de cuiele din unealta crimei – o şipcă din lemnele de la sobă . Sunt ani buni de atunci. Mă îngrozesc şi mă minunez de tăria sufletească a Getei. Cu vocea înecată de plâns, i-a spus: ”ai omorât-o în bătaie!”  Şi-a sunat o colegă al cărei soţ lucra la Poliţie; apoi a chemat Salvarea. Totul s-a derulat aproape ameţitor de iute. Pe ucigaş, l-a luat Poliţia, după o bătaie – pe loc, soră cu moartea, el nevoind să-şi recunoască fapta criminală. Mi-a povestit Geta, din relatările prietenei ei. Revoltaţi de spectacolul corpului neînsufleţit al Milicăi, poliţiştii au făcut primul act de justiţie, până când bestia a relatat totul: i-a cerut să bea alături de el, şi când ea n-a mai rezistat, a dat-o afară, jignit că-l refuză. După ce a plâns un timp la uşă şi nu a mai rezistat frigului a intrat; implorându-l,  s-a încleştat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat,  şi a lovit-o în neştire până nu s-a mai mişcat. A spălat-o, a pus-o în pat şi a chemat-o pe Geta.

Ucigaşul a primit 17 ani de detenţie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea …

Acum, retrospectiv, mă întreb: dacă  ar fi avut o altă viziune asupra vieţii asupra încrederii în sine, Milica ar fi acceptat o convieţuire cu un beţiv ? De fapt, este condiţia reprobabilă, pe care o suportă multe femei, poate victime ale aceluiaşi complex al depersonalizării ! Respectul de sine pe care-l incumbă conştiinţa de sine, ar fi pus-o măcar pe gânduri asupra statutului său de viaţă ?

 PS: Răspunsuri imposibile; doar supoziţii inutile. Multe femei, nejustificat, suportă vitregia consecinţelor entuziasmului pripit, al iluziei ! Rămân totuşi la convingerea că o educaţie adecvată în familie, “cei şapte ani de acasă” constituie condiţia necesară şi obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viaţă normală, civilizată. Am simţit în propria-mi viaţă, nevoia unei educaţii a încrederii în sine, a consolidării suportului  din tine însuţi, ca o trambulină de lansare în vâltoarea abisală a vieţii. Dar despre asta, mâine, în lumina altei stări sufleteşti.

? Onu Ionescu

49 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin