Arhive pe etichete: alcool

BEŢIVUL FURIOS.

Ieri,  am cumpărat o carte, de-adreptul specială, „Codul emoţiilor”. În fapt, un capitol introductiv la Medicina Energetică a Viitorului.

Spre ciuda tuturor retardaţilor care repetă papagaliceşte, cuvântul „plagiat”, voi folosi din această carte, idei şi expresii pline de adevărul vieţii.

Adevărate pilde, ca în Cartea de religie.

Dacă spun retardaţi, nu o fac în sens peiorativ, ci mai degrabă creştinesc, din bunăvoinţă înţelegătoare, faţă de starea  sănătăţii

 precare, a nenorociţilor respectivi, în evident dezechilibru cerebral.

Cum mi-am dat seama de amarul acestor năpăstuiţi ai sorţii?

Simplu, tot prin cazuri concrete de viaţă.

Astfel, la serviciu, în timpul unui control ierarhic ,  şeful respectiv, o doamnă onorabilă, a venit însoţită de fiul său, cu care urma să plece spre un alt control.

Îl lua cu sine, ca orice  mamă iubitoare.

În timpul discuţiilor, fiul doamnei inspector, a intervenit cu aparenţă  de discernământ, de câteva ori, care mi-au atras atenţia.

În pauza unei cafele, i-am declarat, admirativ, „mămicăi”, aprecierea asupra tenacităţii odraslei sale.

Cu privire duiosă, atingându-mi mâna  într-un gest de recunoştinţă, mi-a răspuns cu un oftat expresiv.

Ei, Onu, copilul acesta, este oful vieţii mele.

De la naşterea  foarte grea, cu cezariană, din cauza cordonului ombilical, înfăşurat în jurul gâtului, a rămas cu o sechelă.

Aparent normal, suferă de nişte scurtcircuite cognitive, însoţite de această tenacitate aparentă.

Ai observat, că nu-l contrazic?

Dacă aş face-o ar deveni agresiv şi chiar periculos.

Într-un gest de compasiune, i-am strâns mâna, cu multă înţelegere.

Aşa  am aflat că sindromul de întârziere  mentală, se manifestă clar, prin repetări cu aparenţă de normalitate.

Dar, să revin la carte, şi să încep „plagiatul”.

În capitolul „Beţivul furios” autorul încearcă o explicaţie a felului cum alcoolul îi influenţează  pe oameni.

În primul rând, sanitar, prin distrugerea ficatului. Am povestit în Lesbiana, despre prietenul meu, victimă a acestei maladii, alcoolismul.

Apoi, el afirmă, că ficatul, care procesează chimic alcoolul, generează sub efectul unei cantităţi excesive, sau suprasolicitări cumulative, într-o cantitate echivalentă, emoţia care îi este caracteristică, şi anume, „mânia”. Conform constatărilor medicinei tradiţionale extrem-orientale, oricărui organ intern, îi corespunde o anumită emoţie, cu urmările inerente, când acesta este suprastimulat sau dezechilibrat, într-un fel sau altul.

În cazul ficatului.., furia/mânia,  până la crimă.

Autorul  vorbeşte despre alcool,  ca despre o cauză distructivă,  organică şi emoţională, fără alte conotaţii…

Madi şi Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria De sănătate ...

MILICA

Motto: ”Eşti stăpân pe capul tău, ori la bine, ori la rău”. – Proverb românesc

O poveste tristă, dureroasă, cum nu se poate imagina, viaţa Milicăi, sora mea cea mai mare, fiica din prima căsătorie a mamei. Tristă, cum nu şi-a dorit nimeni să fi fost; o tristeţe asupra căreia reflectezi zadarnic ! Deseori, m-am întrebat, care să fie cauza comportării ciudate, a unor copii, crescuţi sub acelaşi acoperământ sufletesc părintesc, fără nici o altă discriminare, decât propriile percepţii absolut exacerbate de o sensibilitate excesivă. De fapt, particularitatea Milicăi, era un fel de neîncredere în propriile rude, motiv pentru care, se simţea parcă mai bine printre străini.

Ciudată, pentru că, noi, ceilalţi copii, simţeam bucuria petrecerii timpului, în familie, unde  sfârşitul de săptămână, era prilej de încântare sufletească, datorită grijii mamei, să ne simţim cât mai bine, în caz  că nu mergeam în vizită la cunoştinţe din comună. Uneori, m-am întrebat, dacă motivul, ciudăţeniei preferinţei Milicăi, nu era firea destul de ironică a tatălui nostru, fire care mă deruta şi pe mine câteodată, deşi am înţeles mai târziu, că nu-şi dorea acest fapt.

Chiar dacă era un dascăl erudit, cu fire de artist – cânta emoţionat la vioară, scria literatură şi organiza serate şcolare, în care nu lipseau piesele de teatru, folclorul – cântece, dansuri populare şi scânteierile specifice umorului şi înţelepciunii noastre populare. Dar înclinaţia către glumă şi ironie, era un obstacol greu suportabil, în relaţia tată-copii.

Cu durerea în suflet, pe care o trăiesc pentru Milica, îmi vine să strig în lumea largă,  să mă audă toţi cei , care sunt şi vor fi părinţi:  ”Părinţi, nu vă complexaţi copii, nu le ştirbiţi bucuria încrederii în propriile lor forţe, nu-i dezarmaţi in faţa obstacolelor vieţii, printr-o ironie, dusă la neînţelegere de către sufletele lor în formare; nu abuzaţi de glume, ce nu pot fi înţelese; nu insistaţi în a vă impune personalitatea stresantă, ca pe o povară complexantă, care le poate ştirbi dureros şi tragic, viaţa în pregătirea pentru vicisitudinile la care va fi expusă !”

Poate că aşa a fost soarta Milicăi: să pătimească de copil, să creadă că în viaţă i se cuvine prea puţin, să se mulţumească modest şi răbdător până peste poate, lipsită de îndemânarea necesară să-şi exprime dorinţa fără drept de refuz, fără bucuria copilăriei neresemnate; cu impresia că n-are dreptul să-şi pretindă măcar iluzia unor fantezii copilăreşti.

Trist, dureros de trist s-a petrecut viaţa Milicăi. Iar sfârşitul …, sfârşitul, …fulgerător si tragic. Interesant şi revoltător, cum un început promiţător, pornit într-o frumoasă lună pariziană de miere, avea să se spulbere în neputinţa abţinerii de la plăcerile alcoolului. Poate zămislită într-o clipă de nesăbuinţă a unui soţ alcoolic, poate într-un imbecil iureş al astrelor, poate din complexul de nepersonalitate la care duce o exigenţă neinspirată a unui părinte, având probabil propriile sale frustrări; toate aceste “poate” la un loc , parcă s-au învălmăşit în firea fragilă şi delicată a Milicăi, făcând din ea victima uşoară şi sigură a unui sfârşit tragic, datorat inconştienţei unui soţ bestializat de orbirea pe care o produce excesul de alcool.

S-a  întâmplat într-o noapte geroasă de iarnă. Au inceput de cu seară să bea. Ea, Milica,victima complexului de inferioritate, care i se incumbă involuntar unui copil, nu s-a gândit că dacă îi va ţine tovărăşie la băutură soţului său, acesta îi va aprecia gestul cu o invitaţie de a ieşi din casă, când organismul ei fragil nu a mai suportat ingurgitarea băuturii. Ea, sumar îmbrăcată, nu a rezistat gerului şi a intrat in casă, implorându-l să o lase să se încălzească puţin. El, bestia, a început să o bată, cu un lemn de la soba de încălzit; şi după ce ea şi-a pierdut cunoştinţa, a continuat s-o lovească în neştire. Nu a rezistat loviturilor. A doua zi, cu o voce derutantă, ucigaşul a anunţat-o telefonic pe sora noastră Geta, că nu ştie ce are Milica şi să meargă la ei. Aici ar fi de specificat efectul complexării, prin pierderea simţului realităţii, la care duce o educaţie, eu am să-i spun blând, nereuşită.

Deşi locuia  nu departe de sora noastră, Milica, nu s-a gândit să se ducă la ea, să prevină tragedia. Îngrozită de presimţiri sumbre, Geta şi-a luat în fugă o haină  şi a alergat  spre casa Milicăi. Spre meritul tăriei ei de caracter, nu a leşinat văzându-şi sora neînsufleţită. Bestia o spălase cu sânge rece de sânge şi o aşezase în pat. Nu reuşise însă, să înlăture urmele înţepăturilor lăsate de cuiele din unealta crimei – o şipcă din lemnele de la sobă . Sunt ani buni de atunci. Mă îngrozesc şi mă minunez de tăria sufletească a Getei. Cu vocea înecată de plâns, i-a spus: ”ai omorât-o în bătaie!”  Şi-a sunat o colegă al cărei soţ lucra la Poliţie; apoi a chemat Salvarea. Totul s-a derulat aproape ameţitor de iute. Pe ucigaş, l-a luat Poliţia, după o bătaie – pe loc, soră cu moartea, el nevoind să-şi recunoască fapta criminală. Mi-a povestit Geta, din relatările prietenei ei. Revoltaţi de spectacolul corpului neînsufleţit al Milicăi, poliţiştii au făcut primul act de justiţie, până când bestia a relatat totul: i-a cerut să bea alături de el, şi când ea n-a mai rezistat, a dat-o afară, jignit că-l refuză. După ce a plâns un timp la uşă şi nu a mai rezistat frigului a intrat; implorându-l,  s-a încleştat de picioarele lui; gestul ei disperat, l-a turbat,  şi a lovit-o în neştire până nu s-a mai mişcat. A spălat-o, a pus-o în pat şi a chemat-o pe Geta.

Ucigaşul a primit 17 ani de detenţie, dar asta nu ne-a ajutat cu nimic; Milica ne lipsea …

Acum, retrospectiv, mă întreb: dacă  ar fi avut o altă viziune asupra vieţii asupra încrederii în sine, Milica ar fi acceptat o convieţuire cu un beţiv ? De fapt, este condiţia reprobabilă, pe care o suportă multe femei, poate victime ale aceluiaşi complex al depersonalizării ! Respectul de sine pe care-l incumbă conştiinţa de sine, ar fi pus-o măcar pe gânduri asupra statutului său de viaţă ?

 PS: Răspunsuri imposibile; doar supoziţii inutile. Multe femei, nejustificat, suportă vitregia consecinţelor entuziasmului pripit, al iluziei ! Rămân totuşi la convingerea că o educaţie adecvată în familie, “cei şapte ani de acasă” constituie condiţia necesară şi obligatorie a unor premise de bun augur pentru o viaţă normală, civilizată. Am simţit în propria-mi viaţă, nevoia unei educaţii a încrederii în sine, a consolidării suportului  din tine însuţi, ca o trambulină de lansare în vâltoarea abisală a vieţii. Dar despre asta, mâine, în lumina altei stări sufleteşti.

? Onu Ionescu

49 comentarii

Din categoria De acasă ..., Univers feminin

POŞIRCA

Motto: Nu spune,  că se-ntâmplă ! – Wanda, nepoţica mea, indigo.

In drumul spre casă, un beţiv, dă peste mine. Fii atent ce faci, ii spun eu, cu voce  nemulţumită. Dacă nu-ţi convine, mergi pe altă stradă, îmi răspunde golanul. Wanda, simte spamul mâinii, pregătite să-l pună la punct, pe nenorocit …

Foto: Alex Rahoveanu

Lasă-l, Bunu, e beat, nu stie ce spune ! Da măi Wănduca, dar dacă aş fi eu, în locul lui, ţi-ar place ? …atunci, mi-a replicat prin cele din motto ! În faţa seninătăţii sufleteşti, de copil, rămâi fara replică. Ca să mă descarc, acasă citesc despre alcoolism, şi aflu …” dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, când aceasta îi lipseşte, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă.”

Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că starea respectivă, are caracter biochimic. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, produsă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe,  numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele să se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacţie sufletească şi alte procese chimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă de substanţa respectivă, viciul aferent, în final.

Se pare că intensitatea sentimentului transmis este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, artă plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorător. Treptat, situaţia se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: obsesia dominării irationale, gen “BRUTĂ” scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţă, lipsă de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, senzaţii de corp străin (beţişor) 😀 în ureche, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, căutarea atroce a obţinerii drogurilor;  posibil a evolua, până la furt, crimă sau trădare !

Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale – tutunul, cafeaua, alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana,  amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol. Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp, mai ales în cele cerebrale. În acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este  destul de dificilă. În lipsa drogului, pacienţii devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însuşi personalul medical încearcă episodic, să le vină în ajutor. Şi atunci, reacţia pacientului, poate fi interesantă …

S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare … Pacientul, implora, impresionant, fie şi un  strop de alcool să se liniştească. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pentru atenuarea momentană a sevrajului. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri la adresa personalului medical, pe care il acuză, că din cauza prestaţiei profesionale proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat lui să bea … El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.

PS: Doooaaamnee, ce bine că nu-s alcoolic ! Ce m-aş face,  într-o ţară fără medici ?  Că, din cauza salarizării proaste, vor să plece masiv din ţară … La un sevraj puternic, aşa cum se spune că ar exista, n-aş apuca să ajung nici măcar la Viena, unde au nişte clinici de dezalcoolizare, excelente !

Why, Why, Why, my Wanda, ce-mi faci tu, cu motto-ul tău ?!?!

Onu

20 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Wanda