M-am trezit brusc, în strigătele „entuziaste”, 🙂 ale muncitorilor de pe schele.
Conform aprecierii unei prea elegante bloggeriţe, voiam să continui despre japonezi.
Hărmălaia de pe şantier, îmi oferă prilejul.
Spuneam ieri, că nu i-am cunoscut personal, exceptând tokyotul de la BIRD.
Deşi, mi-aş fi dorit, întrucât, nu ascund faptul, că am un cult, pentru acest popor.
Dar se pare că gândul, are o puternică materialitate.
”For instance”, (ca s-o fac şi eu pe englezitul, că îmi vine să strig, de gemetele bloggosferei englezificate, de nu mai recunosc nimic, nici expresiile de ghid, scrise la „ocazie”), mi-am dorit mult, să călătoresc, dar n-am avut parte.
Nu din cauza comuniştilor feroci, ci a românilor, care azi, sunt anticomunişti mai feroci decât colegii de serviciu, care printr-o turnătorie la Serviciul Cadre, pentru că verbul meu îi frigea la „interese” , îmi tăiau orice plecare în străinătate.
Văd că Oana Stancu, se supără pe nonreacţia, sau lentoarea la reacţia faţă de aberaţiile socio-actuale.
Nu ştie , drăguţa de ea, că turnătoria la români este polivalentă, că urmările ei sunt cronice, de efect terminal.
Nu ştie, că, de fapt, mă tem de lichelismul meu, incapabil de a nu avea o reacţie scorpionică, chiar dacă mâna întinsă, este de natură să –mi salveze viaţa.
Aşadar, visul meu de a călători, s-a transmis, aproape mirabil , urmaşelor mele. Astfel, Gabi, într-un periplu prin lume, a cunoscut şi s-a împrietenit cu o familie de japonezi: mama, tata şi o fetiţă , care spre încântarea Wandei, se adaptează neaşteptat de repede, noilor prieteni.
El, tatăl, este conferenţiar universitar.Ea, mama, n-am înţeles.
-Nu-s nişte sărăntoci, îmi spune Gabi, îşi permit o viaţă lejeră, comodă, fără risipă alimentară şi extravaganţe de prost gust.
Şi totuşi,continuă ea, îi simt nerăbdători, să se termine vacanţa.
Într-o seară, el, Profesorul, îmi spune că îi este dor de casă, de programul lui.
Că abia aşteaptă să-şi reia viaţa intimă, organizată, după „dichisul lui japonez”
N-am prea înţeles ce înseamnă „dichisul lui japonez”, dar din delicateţe, nu l-am întrebat.
Am înţeles însă, că viaţa lui, are componente strictisim intime, în care meditaţia este nelipsită.
-Gabi, sunt altă educaţie, altă structură psihomentală, au altă viziune asupra vieţii, în a cărei componenţă, respectul de sine, prin sentimentul responsabilităţii îndeplinite, este o necesitate.
Nu ţi se pare meritoriu, dorul lui de catedră?
Rămasă pe gânduri, Gabi continuă nesigur:
–„e ceva, ce nu înţeleg totuşi. Parcă o altă viziune asupra existenţei. Ceva impalpabil mie, prin care percepţia bucuriei vieţii lor, pare lipsită de un suport material. Un ceva interior, pe care nu-l realizez”.
Cum Gabi este interlocutoarea mea predilectă, pe probleme ezoterice, o înţeleg, fără a fi în măsură, să-i răspund .
Încerc, pur autohton, ieşirea printr-o glumă. ”Gabi, poate ăsta e şi motivul, pentru care tu nu-i consideri prea inteligenţi. Conform proverbului neaoş, că” tot ce el nu înţelege, este prostie.”
Madi şi Onu
Mare dreptate despre japonezii ăștia. Mie îmi plac mult. Îmi place stilul lor de viață, educația lor .. Oare dacă o să-mi cresc copiii acolo, vor fi oameni la fel de faini ca ei? (Lăsând la o parte faptul că fiecare țară are uscăciunile ei.)
Mulţumesc, Ioana!
Eu cred, ca o rugă.., faptul că „omul sfinţeşte locul”, li se poate aplica, necondiţionat!
Garantat, vor fi!
Impresionat, de comentariul tău!
Onu
Pingback: Cetăţean conştiincios
Pingback: Florina Lupa Curaru
Pingback: Te mănânc | Penelopa Întâia
foarte frumos!
Multumesc si eu, frumos, dar meritul, este exclusiv jaonez!O seara placuta!
Onu
Pingback: Detalii “moderne” | Zamfir Turdeanu' - un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Cantina babelor milostive | Ulise al II-lea cel Ocoş