JAPONEZII,2. DATORIE

M-am trezit brusc, în strigătele „entuziaste”, 🙂 ale muncitorilor de pe schele.

Conform aprecierii unei prea elegante bloggeriţe, voiam să continui despre japonezi.

Hărmălaia de pe şantier, îmi oferă prilejul.

Spuneam ieri, că nu i-am cunoscut personal, exceptând tokyotul de la BIRD.

Deşi, mi-aş fi dorit, întrucât, nu ascund faptul, că am un cult, pentru acest popor.

Dar se pare că  gândul, are o puternică materialitate.

”For instance”, (ca s-o fac şi eu pe englezitul, că îmi vine  să strig,  de gemetele bloggosferei englezificate, de nu mai recunosc nimic, nici expresiile de ghid, scrise la „ocazie”), mi-am dorit mult, să călătoresc, dar n-am avut parte.

Nu din cauza comuniştilor feroci, ci a românilor, care azi, sunt anticomunişti mai feroci decât colegii de serviciu, care printr-o  turnătorie la Serviciul Cadre, pentru că verbul meu îi frigea la „interese” , îmi tăiau orice plecare în străinătate.

Văd că Oana Stancu, se supără pe nonreacţia, sau lentoarea la reacţia faţă de aberaţiile socio-actuale.

Nu ştie , drăguţa de ea, că turnătoria la români este polivalentă, că urmările ei sunt cronice, de efect terminal.

Nu ştie, că, de fapt, mă tem de lichelismul meu, incapabil de a nu avea o reacţie scorpionică, chiar dacă mâna întinsă, este de natură să –mi salveze viaţa.

 Aşadar, visul meu de a călători, s-a transmis, aproape mirabil , urmaşelor mele. Astfel, Gabi, într-un periplu prin lume,  a cunoscut şi s-a împrietenit cu o familie de japonezi: mama, tata şi o fetiţă , care spre încântarea Wandei, se adaptează neaşteptat de repede, noilor prieteni.

El, tatăl, este conferenţiar universitar.Ea, mama, n-am înţeles.

-Nu-s nişte sărăntoci, îmi spune Gabi, îşi permit  o viaţă lejeră, comodă, fără risipă alimentară şi extravaganţe de prost gust.

Şi totuşi,continuă ea, îi simt nerăbdători, să se termine vacanţa.

Într-o seară, el, Profesorul, îmi spune că îi este dor de casă, de programul lui.

Că abia aşteaptă să-şi reia viaţa intimă, organizată, după „dichisul lui japonez”

N-am prea înţeles ce înseamnă „dichisul lui japonez”, dar din delicateţe, nu l-am întrebat.

Am înţeles însă, că viaţa lui, are componente strictisim intime, în care meditaţia este nelipsită.

-Gabi, sunt altă educaţie, altă structură psihomentală, au altă viziune asupra vieţii, în a cărei componenţă, respectul de sine, prin sentimentul responsabilităţii îndeplinite, este o necesitate.

Nu ţi se pare meritoriu, dorul lui de catedră?

 Rămasă pe gânduri, Gabi continuă nesigur:

–„e ceva, ce nu înţeleg totuşi. Parcă o altă viziune asupra existenţei. Ceva impalpabil mie, prin care  percepţia bucuriei vieţii lor, pare lipsită de un suport material. Un ceva interior, pe care nu-l realizez”.

Cum Gabi este interlocutoarea mea predilectă, pe probleme ezoterice, o înţeleg, fără a fi în măsură, să-i răspund .

 Încerc, pur autohton, ieşirea printr-o glumă. ”Gabi, poate ăsta e şi motivul, pentru care tu nu-i consideri prea inteligenţi. Conform proverbului neaoş, că” tot ce el nu înţelege, este prostie.”

Madi şi Onu