PERLE 2

Părinţii Maiei, s-au gândit, că dacă la grădiniţă există posibilitatea  ca ea să înveţe să schieze, ar fi păcat, să nu valorifice oportunitatea respectivă.

Zis şi făcut, iar după ce au discutat şi cu Maia, au pornit la treabă.

Personal, am aplaudat gestul, în sinea mea. Sunt de părerea că orice facilitate a vieţii trebuie valorificată, mai ales dacă este vorba de dezvoltarea şi consolidarea personalităţii individuale.

O colectivitate alcătuită din indivizi cu personalitate, va fi indiscutabil, una puternică, de suces în viaţă.

Personal, n-am să ascund faptul, că părinţii, deşi crescut în domeniul Împărăţiei Apelor, nu m-au lăsat să învăţ să înot, inculcându-mi teama de moarte, prin înec.

Iar complexul de limitare, faţă de ceea ce pot face mulţi, este cumplit.

 Aşadar, prima lecţie. Totul normal, entuziasm, promisiuni de acţiune reuşită.  La lecţii, este misiunea tatălui, să o ducă.

Într-o zi însă, stop. Maia refuză să-şi mai pună schiurile.  Nici tatăl, nici instructoarea de schi, cu care se şi împrietenise, nici avertizmentele cu pedeapsa închisului în cameră, nu au avut vreun rezultat.

Întorşi acasă, urmează aplicarea pedepsei, încuierea în cameră.

Un gest simbolic, de fapt, pentru că, tatăl, se ascunde în cea mai îndepărtată cameră, să nu audă urletele de plâns, în rafale, ale Maiei, plângându-i de milă.Mama, suportă tot acest supliciu, de partea cealaltă a uşii, plângând la rându-i, în disperare.

 Dar regula e regulă, şi Maia trebuie să ştie că trebuie s-o respecte, chiar pentru binele ei personal.

Iar Maia, intuind parcă jalea de după uşă, îşi continuă recitalul de plâns spasmodic, nuanţat cu nişte acute,  că mama nu mai rezistă, şi-i propune tatălui, să   întrerupă „spectacolul”.

El îi aminteşte regula, dar decid, că poate nu e bine să exagereze.  Se apropie de cameră, şi mama intră, cu lecţia moralizatoare.

Maia, i se aruncă în braţe, aşa că de emoţie, nu vede hainele împrăştiate peste tot. Îi vorbeşte despre faptul că nu a procedat corect,  la lecţie, când observă dezastrul din cameră, şi sare în sus:”măi mamă, ţie-ţi place ce mizerie ai făcut aici?” strânge imediat totul, altfel, mai stai pe atâta, încuiată!”

 -Mai stau!, după care:

”tataaaa, vino să te pup, ca să mă ierţi!”

Pufnind în râs, dezarmată, mama iese val-vârtej,  din cameră.

Mai târziu, cu ajutorul neprecupeţit al Maiei, a încercat puţină ordine, prin camera devastată.

Acu, după ce am încercat să redau povestirea părinţilor Maiei, mă gândesc, puţin invidios, la ce adevăr filozofic, a rostit Mala, în comentariul ei de ieri:

Hehehehe…un cine-verite e viata cu Maia, bag sama ! Meritorie trebusoara pentru spectatorul la distanta!

Ca cel implicat direct in problema, siracu’, stie ce ponoase are de dus!”

 

Într-adevăr, ce ponoase sufleteşti,au de dus părinţii Maiei, din “pedepsirea” ei, este de neînchipuit.

Onu

Anunțuri

16 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti, Univers feminin

16 răspunsuri la „PERLE 2

  1. 😀 stiam ca mai exista perle de genul asta !

  2. Hahaha! Copiii sunt fabuloși când îți trântesc câte una din puțul gândirii lor.

  3. Mi-am adus aminte de pedepsele aplicate băieţilor mei. Tatăl lor suporta aceeaşi pedeapsă tocmai pentru că nu-şi putea vedea odraslele pedepsite! Azi ne amintim de acele vremuri şi râdem, iar băieţii noştri, acum căsătoriţi şi în prag de a deveni părinţi, concluzionează că educaţia spartană de care au avut parte, a fost eficientă şi le-a fost de mare folos în viaţă. Maia este nepoţica ta? Să vă bucuraţi de ea!

    • Adevărul este că doar fierul bine bătut, este de calitate. Sper să nu tragi concluzia, că şi eu, îmi pedepseam astfel fiica.
      Dar, vorba proverbului:”aschia nu sare departe de trunchi! ”
      Mulţumesc deosebit, Aurelie, pentru urare!
      Asemenea şi vouă!

      • Sunt convinsă! Taţii de fete sunt incapabili să-şi pedepsească odoarele! Tăticuţul meu n-a pus niciodată mâna pe mine, în schimb mama mă mai trosnea din când în când, mai ales că eram de groază! Eu a trebuit să fiu mână de fier în casă, pentru a ţine ordinea, că n-a fost uşor cu trei băieţi (soţ plus doi băieţi).

      • Aurelie, Ciitindu-te, mă minunez, ce romanţă este şi viaţa mea!
        Ce răsfăţat al sorţii, pot să fiu! Trei surori, trei fiice. La soţii, firul Ariadnei, s-a rupt, la două.
        Când ai stare, citeşte postul Viorica.
        Mulţumesc, pentru iscusinţa de a mă fi tras de limbă.
        Cred că ai şi rămas de groază.
        Aoleouu, ce bine că n-am fost feciorul tău!
        Ce viaţă aş fi avut!
        Cu drag!
        Onu

      • Recunosc: încă sunt de groază! Ce să înţeleg prin „ce viaţă aş fi avut” dacă ai fi fost feciorul meu?!?!? Dincolo de toate, am o relaţie super cu băieţii şi nurorile!

      • Ei, ăsta-i clenciul: prea vrei să ştii tot, iar eu, sunt un tip mai enigmatic! 😛
        Onu

      • Întrebarea era retorică! M-am scos!

      • Răspunsul a fost pe bune. Rămâne!

        Onu

      • Nu m-am îndoit nici măcar o clipă de sinceritatea ta! Imposibilitatea de-a răspunde la întrebare, o transformă într-una retorică! Să ai o zi bună de tot!

      • Ca în criminalistică, procesul crimei,fără cadavru?
        Nu te mai laud, aş deveni susceptibil de părtinire! 😛
        Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s