Arhive pe etichete: spital

Se pare…

Linişte-i se pare-n ţară

Cât e Ponta internat.

Poate pe mama natură,

Opoziţia se jură

Că bolnavului vizat,

Răul nu i-a blestemat.

Să vedem ce-o face Gabi

Cu bună credinţă lăsat

Peste Victoria Palat.

Sperăm, că molima „soluţiei imorale”

Nu i-o apărea în cale,

Pe Ponta să îl părăsească

Când la „ananghie-i” aflat.

Ar fi păcat…

Nu de Ponta, nu de Oprea, Ghici de cine?…

De noi toţi, parcă… damnaţi!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

EMINENŢA CENUŞIE

Cu oarecare emotie, (şi nu cred că este rău, pentru că un demnitar, trebuie să-şi păstreze naturaleţea, iar cine nu este fără emoţii?), m-am îndreptat spre locul de întâlnire, cu „necunoscuta misterioasă”.

Nu era la ieşirea din staţia de metrou. De fapt, ajunsesem între două trenuri, şi lumea se scursese.

Uşor derutat, mă îndrept spre chioşcul de cărţi, preferat, la care mergeam zilnic. Situat în apropierea gurii de metrou, până să devin demnitar, îl vizitam aproape zilnic.

Luam cărţi, le frunzăream, şi le returnam peste câteva zile. La cărţi priveşte o doamnă. Nu o cunosc. Mă apropii, mă salut cu vânzătoarea, şi urmăresc necunoscuta, cu coada ochiului.

Mă observă, şi abil, privindu-mă în ochi, pune degetul pe o carte.

– Cred că este interesantă!

–EMCE? întreb eu, relativ absent, faţă de interesul ei pentru carte.

-PARDON? mă priveşte ea, uşor aferat.

-Am spus criptat, Eminenţa Cenuşie. Mă gândeam că aţi fi dumneavoastră.

-Aaa, domnule ministru. Ce plăcere! şi-mi întinde dezinvolt mâna.

Are clasă, tipa, îmi spun, în timp ce-i întind  mâna, la fel de degajat.

Cred că are masterul în PR, prea e sigură de sine. Hotărâm să bem o cafea, şi să discutăm, la un restaurant din vecinătate. Şoferul, a rămas într-o parcare învecinată.

  Comandăm, şi ca într-o doară, îi spun.

-Nu cred că ne cunoaştem, cum de v-a venit ideea să mă contactaţi?

– Dacă-mi îngăduiţi, să lăsăm pe mai târziu recomandările. De acord să-mi spuneţi tu? E mai uşoară comunicarea.

-Reciproc! Îi răspund eu cu un zâmbet larg, gândind: am intrat în horă, să joc, dar fără paşi greşiţi

.-Te aştept, cu bunătăţile promise, îi spun zîmbind larg.

–Ştii, sper să nu te dezamăgesc, dar eu încerc să experimentez „legea atracţiei”, şi m-am hotărât la un nivel mai înalt.

Poate reuşim să schimbăm ceva, în mentalitatea de conducere, la noi.

Şi, conform teoriei, am încercat să mă împlinesc de personalitatea ta, pentru o mai bună sincronizare.

Te-am urmărit discret, de câte ori ai vorbit cu vânzătoarea, ce cărţi ai cumpărat, cum te-ai manifestat.

Aflasem, că vei deveni ministru, şi m-am decis, să experimentăm împreună, această lege.

Eu cred că la noi, totul depinde de eficienţa actului de conducere.

Demnitarii noştri, nu ştiu să coordoneze eficient o activitate.

Odată parveniţi în funcţie, se împăunează ca şefi, de nu mai ajung problemele la ei şi rămân cu doar ce au aflat că ar fi misiunea lor.

Iar nonrezultatele devin subiect de media.

-Bine, dar ce propui?

-Ei uite vezi, asta e marea racilă a managementului deficient: graba.

De aceea îţi propun Festina lente, dar planificat, pe niveluri de responsabilitate, determinantă, pentru stabilitatea în funcţie. Apoi, comunicarea, cu colegii. Nu sunt subordonaţi, nu lucrează de frica şefului. Sunt la dispoziţia propriului sine, motorul demnităţii proprii. Iar aci, la comunicare, învăţaţi-vă cu toţii, şi tu, şi colegii, să ascultaţi interlocutorul.

Dacă nu reuşeşti să te concentrezi asupra celor ascultate, înţelegerea ta va fi discontinuă, vei fi rămas doar cu frânturi de dicuţie, ceea ce se răsfrânge asupra eficienţei acţiunii. Apoi, nu uita, să le reaminteşti, faptul de viaţă, că Repetitio est mater studiorum, moment care asigură perseverarea în orice act demnitar.

Apoi, nu uita, că finalitatea oricărei acţiuni, trebuie rcompensată, pentru meritele cuvenite.

– Ştii, Emce, îmi plac sugestiile tale. Sunt de bun augur. Dar crezi că le voi reuşi?

-Cu o condiţie: să faceţi o echipă, în care să vă completaţi unul pe ceilalţi. Să vă întregiţi, efectiv. Nu vă sfiiţi, să fiţi voi înşine, dar nu în fanfaronadă.

-Mi se pare, sau ai accente cam dure?

-Puţină fermitate, nu strică, nu crezi?

-Cum comunicăm, că nu aveai numărul afişat?

-Te sun eu, mai bine, când senzorii mei, îmi vor spune că trebuie.

A durat ceva, întrevederea. La ieşirea din local, ne-am despărţit.

 Şoferul meu, pare uşor bosumflat. Nu-mi plac mofturile lui, şi-l previn: „dacă ţi se pare greu, nu te oblig!”

-Mă scuzaţi, dar între timp, am primit telefon, că soţia mea a fost internată urgent, la spital!

-Unde, imediat, repede, acolo, să vedem cum e îngrijită!

-Am zburat, să trăiţi!

În ziua următoare, atmosfera la Minister, mi s-a părut  primitoare şi caldă.

Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

OARE CE-ŞI REPROŞEAZĂ?

Adrian Năstase a publicat in ziarul online, jurnalul.ro, la editorial, articolul:

Foaie verde PDL, care-a fost  şi nu mai e…

Articolul a stârnit reacţii, care prin natura comentariilor, denotă o încărcătură sufletească, mult prea otrăvită la “unii” dintre concetăţenii mei, ca să folosesc formula lui Nils Şnecher, cu “Preşedintele meu”.

Inspirat, premergătorul  din Podişul Sinai. Dacă preşedintelui, îi va fi bine, Nils,va avea gheşeftul nonagresiunii mediatice.

Dacă nu, se va şti că a fost o subţirime gazetărească, iar gheşeftul, sub formă “antenică”, îi va reveni, de asemenea. Ca unui vizionar, desigur!

Văzând atâta murdărie, deversată în comentarii, nu m-am abţinut, să nu mă revanşez, ca bun simţ ofuscat, şi am scris:”Worldofsolitaire

Doua chestiuni:
– cui foloseşte articolul, despre apele uzate, nereciclabile?
-si, cum s-ar numi spitalul, analog ospiciului, cu suferinzii de ura închipuirii?”

Dar cum zoile care te-au stropit, lasă ceva urme, m-am întrebat, ca în titlul postului:

”de ce nu, şi nişte autoreproşuri”, de genul:

-simţul estetic, pentru “chinezării”,

-înclinarea spre modernitate, precum”termopanele”

-dispreţul faţă de părelnici, ca în sloganul ”Năstase-patru case”, şi, de ce nu, în alte fabulaţii revanşarde,

-lipsuri, ca:

-ignorarea sugestiei Preşedintelui său, domnul Ion Iliescu, de impozitare cu  80 la sută, a averilor, neinvestite productiv, care antum, nu le ofereau decât perspectiva postumă a unui cavou, potenţial  exponat de muzeu,

-sau reluarea explicării “soluţiei imorale”, să se ştie, că nu suntem  chiar ce ne dăm, şi poate, prin “repetitio est mater studiorum”, ne mai moralizăm şi noi.

-ignorarea formării şi educării, în intenţia permanentizării spiritului de iniţiativă  antreprenorială, folosind corect, facilităţile financiare, oferite conjunctural,( fără  recurs, la tot soiul de scuze!)

Şi mai câte altele poate,  vizibile doar la “alţii!”

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Râsu/Plânsu

Fotografii de călătorie VI

  Ospedale di Circolo – Fondazione Macchi – Varese

Această prezentare necesită JavaScript.

13 comentarii

Din categoria Fotografie

Preinfarctul …

O după amiază liniştită, dacă se poate numi astfel momentul între două urgenţe medicale …

 Brusc, liniştea este tulburată de vaietul unei doamne pentru soţul său, lovit de un atac de inimă. Medicul de pe Salvare, a stabilit un preinfarct,  in situaţie de  internare urgentă !  În urma discutării unor probleme financiare neplăcute, povesteşte însotitoarea pacientului, soţul, a simţit subit cum ghiara necruţătoare a bolii, i-a înşfăcat irezistibil inima. Soţia, vizibil afectată, îl mângîie, duios. Transportat în salon, domnişoara asistentă de tură, o blondă cu ochi blânzi de culoarea cafelei cu lapte, şi chipul zâmbind la fel de liniştitor, ca un îndemn la o alinare confesivă, îl ia în primire cu o atenţie care-l face să uite parcă amărăciunea bolii. Nu pregetă să-şi încredinţeze oful acestui chip de înger  în halat alb.

Căpitan de vas de cursă lungă … lipseşte mult de acasă. Într-o zi, îşi găseşte soţia uşor schimbată. Află că între timp, ea a cunoscut un alt bărbat, de care s-a ataşat nefiresc de puternic. Nu mai poate trăi fără el … Soţul îi cere să se hotărască: ori.., ori … ! Afectată de fermitatea tonului acestuia, soţia decide: nu pot, mai bine, divorţăm ! Neaşteptându-se la o asemenea reacţie, lui,  i se face rău; gheara, i se înfige în inimă, cade …

A fost momentul chemării salvării. Într-un gest de compasiune, tânăra asistentă, îi mângâie  involuntar mâna. Un val de căldură i se revarsă în corp, ca în momentele de tandreţe, ale soţiei. Surprins, simte cum şocul  ameninţării despărţirii, nu-l mai traumatizează; soţia lui, mai există, şi în altă formă, poate la fel de aparte, cum a  cunoscut-o, până în momentul rătăcirii. Se linişteşte, şi o pace, netrăită până atunci, îi învăluie fiinţa, alături de blânda asistentă. Viaţa îi apare într-o lumină nouă. Aşteaptă cu nerăbdare, vizita soţiei, să-i vorbească despre îngerul de asistentă. Dar mai însufleţit,  se trezeşte, la gândul revederii matinale a acesteia, să-i surprindă privirea discret cercetătoare, gest pentru el, de o semnificaţie vitală.

La vizita intens aşteptată, soţia, apare cu faţa uşor preocupată, fără a prevesti ceva bun. Îi spune, că s-a gândit mult, la viaţa lor minunată, dar nu poate rezista noii pasiuni. Calm, cu gândul la noul său ocrotitor, soţul îi răspunde degajat: bine, dupa externare, discutăm cum procedăm; să ştii că încep să te înţeleg; priveşte chipul minunat al asistentei; m-am îndrăgostit iremediabil de făptura ei, şi chiar dacă revii, eu tot îi voi aparţine … Cu ochii umezi, înţelegându-l, dar şi simţindu-se atât de repede înlocuită, soţia a plecat … şi,  pentru prima oară, îmbrăţişarea iubitului care o aştepta pe holul spitalului, nu i s-a  mai părut de nelipsit …

24 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., De sănătate ..., Univers feminin

Nedumerire: Ce …?

În aşternutul de spital,

Captiv… , sufletul, filozofează:


Ce resorturi, îl împing,

Spre feţe, care-n datorie,

Atent, bolnavul îl veghează ?

Să fie, tainic-legatura maternală ?

Sau paiul, pe care îl atinge

În disperare, Insul ce se stinge ?

Dar, când pericolul dispare,

Ce îl reţine … la externare ?

Ce oare-l încleştează

Cu fir de suflet şi de sânge ?

Recunoştinţa, regăsire de sine ?

Ori disperarea, nevolnic, descătuşată ?

În neînstare … să revină,

La firea nou, revigorată ?

Sau, străina făptură din sine,

Ce spre păcat, perpetuu, tinde !

Dar, ce-i Păcatul ?

Dorinţa, ce şerpeşte, îl cuprinde !

Făcându-l inuman, să uite,

Vai, Sufletul de-acasă,

Ce pentru el, din greu, a pătimit,

Şi-acum, să îl revadă, aşteaptă fericit ?

Scrie un comentariu

Din categoria Univers feminin

Vânzătorii de vise şi iluzii

Vânzătorii de vise şi iluzii au împânzit România într-un mod aproape necontrolat. Ne ademenesc cu amestecuri de plante exotice, teoretic pentru aromoterapie sau studiu etnobotanic, dar care în realitate ajung să fie fumate.

Unităţile în care sunt comercializate substanţe psihotrope legale, cunoscute sub denumirea de „magazine de vise” sunt la mare căutare printre tinerii dornici de senzaţii. Potrivit legislaţiei, astfel de magazine sunt legale, dat fiind că produsele pe care le pun în vânzare nu sunt cuprinse în nomenclatorul substanţelor interzise.

Dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt SCJU Constanţa a declarat că la spital au ajuns  în stare gravă, trei tineri care au consumat produse de la astfel de unităţi. Sâmbătă, 5 septembrie, au fost internaţi doi tineri, de 20 şi respectiv 22 de ani, unul în comă superficială, iar celălalt cu lipotimie (leşin de scurtă durată, fără întreruperea respiraţiei şi a funcţionării inimii) şi ameţeli. „ Ambii şi-au revenit după 12 ore, primul a părăsit spitalul, iar celălalt a fost îndrumat către Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare ” , a arătat medicul. A treia „victimă” a magazinelor de vise a fost internată luni, 7 septembrie. ” Pacientul, în vârstă de 30 de ani, a afirmat că după ce a ingerat pastile de la astfel de unităţi s-a simţit rău şi a avut halucinaţii. Starea lui a fost stabilizată şi a fost transferat la Secţia de Psihiatrie ”, a mai spus reprezentantul spitalului.

Substanţele psihotrope din magazinele de vise afectează sistemul nervos central, iar tinerii care le consumă pot resimţi ameţeli, tulburări de echilibru şi pot face inclusiv stop respirator. De altfel, dr. Diana Cârjaliu, medicul şef al Secţiei de Psihiatrie de la Palazu Mare, ne-a declarat că de la apariţia respectivelor unităţi de comercializare a drogurilor uşoare, tot mai mulţi tineri ajung la spital cu astfel de simptome.

Politiştii antidrog avertizează că, la adăpostul legii, aceste magazine vând produse care, de multe ori, au efecte chiar mai periculoase decât drogurile interzise !

Ministerul Sănătăţii NU a reglementat încă modul de vânzare a plantelor halucinogene, deşi acestea urmau să fie interzise. Autorităţile aşteaptă acordul oficialilor UE. Magazinele care vând droguri legale ar fi trebuit să fie închise de la 1 octombrie 2009, printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii. Lipseşte însă acceptul Comisiei Europene …

Sursa: Ziare.com şi Ziarul de investigaţii

 

11 comentarii

Din categoria No comment ..., Personale, Politică, Sănătate