Mama m-a cumpărat

 Motto: ”Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale” – Napoleon

Am venit pe lume, la început de zi… mai precis,  la ora 1, în noaptea de 9 spre 10 februarie. Am urmat unei serii de decese,  de 2 fraţi şi o soră. Părinţii mei, mama mai ales, erau îngroziţi să nu mă piardă şi pe mine. Ar fi fost cumplit  pentru dânşii; patru copii pierduţi unul dupa altul, o fată şi trei băieţi. Îşi doreau din suflet un băiat, căruia, îi ziceau în alint “cruce de bărbat”.

Ca să întrerupă seria deceselor, mama a hotărât, să nu mai aparţin, familiei, şi după un obicei străvechi al locului, m-a aruncat pe fereastră. Vorba vine, că dincolo de fereastră, în curte, alături, era bătrâna, care mă moşise, şi m-a luat pios, din mâinile tremurânde de epuizare, şi de emoţie ale mamei. Apoi, m-a adus la uşă, de unde, cu aceleaşi spaime, dar şi cu multă speranţă, mama, dându-i câţiva bănuţi, bătrânei, conform tradiţiei, m-a primit din braţele acesteia.

Cumpărare mea, se efectuase; tradiţia, odată respectată, eu nu mai eram expus destinului hain, care-mi răpise nemilos, surioara şi frăţiorii. Mai mult, copilăria, mi-a fost ferită de neplăcerile bolilor specifice fragilităţii copiilor mici: scarlatină, vărsat de vânt, răceli frecvente; singurele neplăceri, de care-mi amintesc, erau durerile de urechi, de teroarea cărora, tata, mă ferea cu ajutorul unor fumigaţii dintr-un şomoiog de cârpă aprinsă, dar fără flacără. Copilăria,  mi-am petrecut-o frecvent, la ţară, în funcţie de  peregrinările serviciului părinţilor, mama moaşă, tata învăţător; puţin, prin Galaţi şi prin Basarabia. Dar, spre deosebire de amintirile descrise prin cărţi, cu mare pompă, nu-mi amintesc alte lucruri in afară de cele cuprinse în povestirile, ”Împărăţia apelor”, şi ”Nunta”. Majoritatea evocărilor, inclusiv vânzarea şi cumpărarea mea la naştere, ca şi despre tradiţia respectivă, le ştiu de la mama, şi de la Marcela, sora mea, mult mai receptivă la asemenea aspecte de viaţă. Cu toate acestea, nu mi-a scăpat spiritul robust al copiilor de la ţară, şi al părinţilor acestora, în gospodăria lor personală,  cât mai ales deprinderile practice de bun simţ de viaţă, în mijlocul naturii sănătoase. Că veşnicia s-a născut la sat, cum intuitiv, a spus Lucian Blaga, este un adevăr, confirmat de constatările minţii mele de copil, în diferitele sale stadii de dezvoltare.Sub influienţa copleşitoare  a acestor impresii, copil fiind, am decis că meseria mea de bază va fi  creşterea oilor. Nu ştiam pe atunci, că tatăl meu era descendent din oierii din Mărginimea Sibiului, stabiliţi prin obiceiul de transhumanţă, în Dobrogea mea natală. Însăşi localitatea unde m-am născut, un cătun minuscul, se numea Ardeal; probabil, în memoria primilor săi locuitori. Ulterior, aspiraţiile mele copilăreşti au evoluat către fermier, şi inginer agronom, dar n-am atins niciuna.  

Viaţa însă,  şi-a urmat cursul firesc, şi n-am rămas fără o meserie …

 PS: Dedicaţie lui Alioşa, ca Nunta III