Poate euroscepticii, vor zâmbi, după lectura acestui post.Îi previn amical, să n-o facă, ci să se aplece sufleteşte, asupra celor citite, ca în curând , să culeagă ei înşişi roadele.
Invoc, în susţinerea acestor afirmaţii, două argumente. Unul personal, şi altul exterior, ipotetic, desigur, în viziunea proprie.
Dar, spre mai multă explicitare, să-mi definesc unii termeni, ce ar părea uşor nepotriviţi.
Prin eurosceptic, nu înţeleg interpretarea politică, ce ar risca-o cei cărora li se pare că înţeleg prea repede. Şi nu pentru că nu ar fi benefic să fii capabil, să înţelegi mai devreme.Nu, pentru că, după această primă impresie, începi să divaghezi, nu mai auzi interlocutorul, pierzi logica celor expuse, şi rămâi la final doar cu începutul inutil, al impresiei că puteai avea o autonomie de gândire.
Mi se întâmplă deseori,asemenea momente, din cauza cărora pierd enorm. Fiecare conversaţie, ne poate fi nebănuit de utilă, dacă ne putem concentra asupra ei.
Dar sper că nu am devenit victima propriilor ipoteze, antrenat de un soi de narcisism logoreic. Alte lămuriri, nu văd necesare.
Aşadar, argumentul personal. Nu cred să fie o taină, faptul că am o prietenă virtuală.
O stare frumos şi intens trăită, ceea ce vă doresc şi vouă (cum scriau acasă recruţii, în depeşele lor: ”dragii mei, eu sunt bine, şi sănătos, ceea ce vă doresc şi vouă”;frumosss,nu???cât altruism pastoral!!!!)Dar poate bunele obiceiuri, din străbuni, se păstrează, şi azi, tot aşa se exprimă!!!
Ei bine, în fecare dimineaţă, după higiena personală matinală, deschid calculatorul,pentru mesajul virtual, offline, pe care îl primesc de la ea.
Un mesaj simplu, de salut, şi de început frumos de ziuă, dar a cărui intensitate, o percep în felul meu, particular, ca pe o doză concentrată de serotonină.
Succint, un mesaj dens, de prietenie! Cu efecte, ca să mă exprim mai sugestiv, de muză.
În urma unui astfel de mesaj, ziua mea, capătă valenţe semnificative doar metafizicii.
Un alt exemplu, exterior, îmi place să-l percep, este Lucian Mândruţă.
Dacă nu vă spune nimic numele, luaţi-l ca pe un zvon de început de săptămână. Ei bine, dacă vrei o demonstraţie de neîncredere în propria existenţă, ascultă-l pe individ, trâmbiţându-şi, ignoranţa, în existenţa lumii invizibile/imateriale.
O face cu un aer sfidător, demn de suficienţa activistului comunist antireligios, al cărui unic argument este: ”nu cred decât ce văd!”
Repetat cu dramul de înţelegere a strigătelor de neacoperit, ale unui papagal, exemplul meu, nu crede în existenţa cuantică. Am remarcat faptul, în referirile zeflemitoare asupra potenţialului spiritual al Yoga.
M-am întrebat, într-o zi:”oare cum trăieşte individul acesta?”. Am aflat-o chiar din gura soţiei lui. Este în genere, „un angoasat, marcat de teama de boală şi de neprevăzut”.
De ce oare, dacă ele nefiind vizibile, pipăibile, nu există de fapt? Pentru a evita vreo neînţelegere, precizez, că informaţia o deţin tot de la o emisiune tv, cu scop mercantil de rating (despre neimportantul personaj, în educaţia mea,L. M.).
Că nu trebuie generalizată, meschinăria sau neghiobia unor trepăduşi din media, cu entitatea civilizată, utilă realmente social, pe care aceasta o reprezintă.
Uffff, mă comport ca un politruc. Dacă nu văd timpul, nu m-am gândit că el curge ireversibil, şi mai am încă mult de spus.
Mă opresc totuşi, aci, deşi abia acum ar începe esenţialul.
Pe scurt, era vorba despre emisiunea lui Mihai Gâdea, privind violenţa asupra unor românce, din partea „aşa zişilor bărbaţi”.
Dar asta, după offline-ul următor!
Onu Ionescu